Unde-s mulți, puterea crește! Ne pregătim de lansarea Consiliului Tinerilor Instituționalizați!

România pregătește cel mai modern mecanism de advocacy, ce va promova cele mai eficiente soluții de prevenire a abuzurilor  asupra copiilor și tinerilor instituționalizați.  E timpul să ne facem auziți!” strigă entuziasmat un tânăr, pe holurile Tribunalului București! Era undeva la ora 14,00, când judecătoarea ne-a întrebat dacă mai avem vreo cerere. Pot să vă spun doar că a fost momentul în care am visat că Dumnezeu  a pus mâna pe umărul meu. 

Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi s-a înfiinţat în baza proiectului Eu, Tu, El și Ea – Noi ne reprezentăm!, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică,  un program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe şi sponsorizat de Raiffeisen Bank. Evenimentul va fi deschis de în calitate de președinte al Asociației Desenăm Viitorul Tău, inițiatorul cercetării Raportul privind Eșecul Post-Instituționalizare, cu o prezentare a imaginii reale, în cifre și povești, despre condiția copiilor și tinerilor din centrele de plasament. De asemenea, tot în prima parte a deschiderii, Ionuț Nicolae, președintele Consiliul Tinerilor Instituționalizați va susţine o scurtă prezentare a scopului Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi. Moderatorul ineditului eveniment va fi jurnalistul Tudor Mușat

Afis cti final

Lansarea va avea loc marţi, 28 iunie 2016, începând cu ora 11:00, la Centrul de Copii al Fundaţiei Metropolis din Bucureşti (str. Drumul Săbăreni nr. 47-53, sector 6, punct de reper: capătul tramvaiului nr. 44, cartierul Giuleşti) va avea loc lansarea oficială a Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi.  Este prima mișcare de acest gen în Europa, în care tinerii instituționalizați își aleg reprezentanți care să le audă vocea și să o susțină în fața autorităților naționale și internaționale. Pentru că:tinerii și copiii din întreaga lume reprezintă atât o sursă enormă de resurse umane pentru dezvoltare cât şi factorii cei mai importanţi în schimbarea socială, în dezvoltarea economică şi în inovaţiile tehnologice. Imaginaţia, idealurile, capacităţile intelectuale considerabile şi concepţiile lor sunt esenţiale pentru dezvoltarea continuă a societăţii în care trăiesc. Problemele ivite în viaţa tinerilor cât şi concepţiile şi aspiraţiile lor reprezintă componentele esenţiale ale provocării şi ale perspectivelor pe care societatea le are în prezent cât şi cele ale viitoarelor generaţii.“Naţiunile Unite, 1995.

CTI (1) inv

Ce face Consiliul Tinerilor Instituționalizați?

Obiectivele noastre sunt: cunoaşterea, promovarea şi realizarea intereselor generale ale tinerilor  din toată țara,  constituirea filialelor  în care liderii județelor, alături de tinerii care sunt  reprezentați prin Consiliului Tinerilor Instituționalizați se pot exprima şi pot dialoga între ei, şi cu administraţia locală, cu factorii de decizie, în problemele care îi interesează, să constituim cadrul unei acţiuni concepută şi realizată de tineri, la nivelul existenţei lor cotidiene, să oferim tinerilor posibilitatea învaţării practice a cetăţeniei democratice, a exprimării, comunicării, dialogului, negocierii, luării deciziei şi evaluării situațiilor de criză a beneficiarilor din sistemul instituționalizat.

Ne dorim să organizăm în fiecare județ un birou de mediere specializată în care tinerii pot apela la aceste servicii pentru soluționarea conflictelor dintre ei și autorități, instruirea membrilor CTI în diferite domenii precum: managementul CTI, în cadrul unei sesiuni de formare și team building,  planificare strategică, management de proiect, comunicarea, leadership, public speaking, strangere de fonduri pentru inițiative, să dezvoltăm permanent relaţii de colaborare cu celalalte consilii din ţară sau din lume, pe principii de deplină egalitate şi autonomie, să sprijinim iniţiativa formării unor noi consilii in fiecare localitate si regiune, să facilităm comunicarea între administraţia publică locală şi diferiţi actori publici.

Cum se poate implica Consiliul Tinerilor Instituționalizați?

Vom acorda  asistenţă pentru înfiinţarea unei astfel de structuri, instruirea membrilor  CTI în diferite domenii precum: managementul CCE, planificare strategică, management de proiect, comunicarea, leadership, public speaking, strangere de fonduri pentru initiative, facilitarea comunicării CTI  cu diferiţi actori publice, organizarea de proiecte în parteneriat, organizarea unei întalniri lunare a președinților tuturor.