Toți ne naștem liberi și egali în demnitate și drepturi.
În toată lumea se sărbătorește astăzi Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Sunt 74 de ani de când Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, un document prețios pentru dezvoltarea și evoluția noatră a tuturor indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă sau opinie politică.
Declarația, care este tradusă în peste 500 de limbi cuprinde numeroase drepturi civile, politice, economice, culturale și sociale.
Oamenii știu câte ceva despre drepturile lor. Majoritatea știu că au dreptul la hrană și la un loc sigur în care să trăiască. Ei știu că au dreptul să fie plătiți pentru munca pe care o fac. Dar pe lângă aceste drepturi, există multe altele care trebuie tratate într-un mod corect și egal și protejate de fiecare stat.
Atunci când oamenii nu-și cunosc drepturile pot apărea încălcări ale acestora care conduc la discriminare, intoleranță sau nedreptate.
Progrese semnificative în promovarea drepturilor omului se fac și la noi.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea alături de echipa sa a finalizat un document foarte important pentru societatea noastră. Este vorba despre Strategia Națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței do-mestice pentru perioada 2022-2027.
Consider că egalitatea, incluziunea și nediscriminarea sunt esențiale pentru dezvoltarea și evoluția noastră a tuturor.
(C)Canva.com
