România nu a recunoscut atrocitățile care s-au produs în orfelinatele groazei

0 Comments

În perioada 1987-2013, am crescut în orfelinatele României și am trăit intens tranziția de la comunism la democrație. Am perceput haosul unui sistem aflat în derută, care se ghida încă după legea 3/1970, deși eram deja în 1990, în timp ce personalul părea să aibă libertatea de a sfida și de a frânge sufletele copiilor din aceste instituții.

Experiențele mele au fost dureroase, însă, citind poveștile colegilor și ale fraților supraviețuitori, am realizat că realitatea pe care au trăit-o era și mai sumbră.

Fiecare poveste pe care o citesc mă atinge adânc. Mă bucur că nu mi-am pierdut sensibilitatea pe care o resimțeam deseori în copilărie, în momentele de abuz, când mă refugiam în colțuri umile pentru a plânge. Vreau să mai știți ceva de la mine, sunt seri în care am coșmar cu violențele trăite în casa de copii preșcolari și școlari.

Efectiv retrăiesc în vis teama, teroarea și frica că la un moment dat urmează să fiu lovit pentru că nu dorm sau nu știu să citesc.

Le mulțumesc celor aproximativ 250 de supraviețuitori care au răspuns apelului meu de a construi prima bază de date cu supraviețuitorii orfelinatelor din România. Singura noastră șansă de a merge mai departe este să îmbrățișăm iertarea față de cei care ne-au rănit.

Articolul integral scris pentru PRESShub.ro de Vișinel Balan

facebook.com linkedin.com twitter.com
Categories:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un an la conducerea DGASPC Giurgiu
În perioada 4 iunie 2025 – 4 iunie 2026, la conducerea Direcției Generale de Asistență
Copiii instituționalizați, tot mai prezenți în statisticile infracționale: de ce sistemul de protecție socială nu reușește să oprească fenomenul
Fenomenul copiilor care comit infracțiuni, dar nu răspund penal, nu este de azi, de ieri,
O nouă identitate vizuală pentru DGASPC Giurgiu
La inițiativa conducerii DGASPC Giurgiu, copiii aflați în plasament la asistenți maternali au fost invitați
O premieră la DGASPC Giurgiu
Doi tineri, beneficiari de măsură de protecție specială la Apartamentul 27, structură rezidențală din cadrul
Erasmus+ șansa copiilor aflați în grija DGASPC Giurgiu de a se integra
În perioada 18 – 27 octombrie 2025, patru adolescente aflate în sistemul de protecție specială
Lansare de carte!!!
Tranziția către viața adultă este o perioadă dificilă pentru orice tânăr, dar pentru cei care