În perioada 1987-2013, am crescut în orfelinatele României și am trăit intens tranziția de la comunism la democrație. Am perceput haosul unui sistem aflat în derută, care se ghida încă după legea 3/1970, deși eram deja în 1990, în timp ce personalul părea să aibă libertatea de a sfida și de a frânge sufletele copiilor din aceste instituții.
Experiențele mele au fost dureroase, însă, citind poveștile colegilor și ale fraților supraviețuitori, am realizat că realitatea pe care au trăit-o era și mai sumbră.
Fiecare poveste pe care o citesc mă atinge adânc. Mă bucur că nu mi-am pierdut sensibilitatea pe care o resimțeam deseori în copilărie, în momentele de abuz, când mă refugiam în colțuri umile pentru a plânge. Vreau să mai știți ceva de la mine, sunt seri în care am coșmar cu violențele trăite în casa de copii preșcolari și școlari.
Efectiv retrăiesc în vis teama, teroarea și frica că la un moment dat urmează să fiu lovit pentru că nu dorm sau nu știu să citesc.
Le mulțumesc celor aproximativ 250 de supraviețuitori care au răspuns apelului meu de a construi prima bază de date cu supraviețuitorii orfelinatelor din România. Singura noastră șansă de a merge mai departe este să îmbrățișăm iertarea față de cei care ne-au rănit.
Articolul integral scris pentru PRESShub.ro de Vișinel Balan
