peste 57% din tinerii post instituționalizați își petrec viața în gări, canale, scări de blocuri etc. Deci, sistemul de protecție specială nu oferă perspective acestor tineri să evolueze, să aibă șansa să viseze. Efectiv nu sunt pregătiți pentru a începe o viață independentă.
La Botoșani m-am deplasat pe data de 10.10.2015 alături de Iuliana Andrei, manager de comunicare în cadrul Asociației Desenăm Viitorul Tău. După 8 ore de condus am ajuns la Dorohoi, Jud. Botoșani, am luat legătura cu reprezentanții de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Botoșani pentru a stabili ora întâlnirii cu tinerii în vederea aplicării chestionarelor și m-am organizat în acest sens pentru a doua zi. Deşi planul era ca aplicarea chestionarului să dureze 15 minute, discuţiile cu tinerii au ţinut între 45 de minute (cel mai puţin) şi două ore (într-un centru de plasament), în funcţie de ce întrebări aveau, cât simţeau nevoia să dialogheze, cât de interesaţi erau de perspectivele lor pentru viitor.
peste 85% din tinerii instituționalizați din Județul Botoșani nu știu că au dreptul de a mai beneficia la prelungirea măsurii de protecție specială cu încă doi ani după împlinirea vârstei de 18.
Art. 55, alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:
(3) Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o masură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă și/sau locuință cel puțin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.
În fiecare centru, la fiecare întâlnire cu tinerii îmi începeam cercetarea cu o scurtă prezentare în care le povesteam despre mine, ca să le atrag atenţia şi să le câştig încrederea. Le-am povestit despre zilele când aveam 9-10 ani şi mă plimbam din tren în tren, cerşind, cărând, fugind de poliţie de teamă să nu fiu dus înapoi la centru. Încercam să-i conving că înţeleg cum e să te simţi prizonier, hăituit, al nimănui, că ştiu ce înseamnă frica, singurătea, nesiguranţa, abuzul fizic şi emoţional. Treptat, tinerii se destindeau şi mulţi aveau întrebări. Mulți dintre ei voiau să ştie cum am reuşit să las trecutul în urmă. Alții mă întrebau de ce m-am întors în trecut având în vedere că am reușit. Întrebările și răspunsurile continuă să curgă. Am reușit să creionez o relație de prietenie și mai mult de atât să-i învăț cum să facă o sesizare ca urmare a unui abuz către conducerea D.G.A.S.P.C. Botoșani.
După etapa discuţiei libere, urma aplicarea chestionarului. Întotdeauna reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Botoșani erau rugaţi să lase tinerii să completeze singuri, pentru a le respecta intimitatea şi a le acorda siguranţa protecţiei anonimatului. În centrele vizitate la Botoșani a existat o libertate aparte. Nu a intervenit nimeni în procesul de interpretare a întrebărilor. A mai existat câte o doamnă care se mai plimba printre copii, însă la rugămintea noastră s-a retras.
Pe tot parcursul cercetării nu am avut obstacole. Existau situații când tinerii doreau să vorbească și se simțea ca domnește o stare de teamă. În același timp personalul era instruit cu o teamă de opinia publică, de presă şi de superiori, mai puternică decât dorinţa de a le oferi tinerilor oportunitatea de a vorbi despre ce simt cu cineva pe care l-ar putea considera obiectiv. Povestindu-le despre mine și văzându-mă atât de deschis tinerii au simțit nevoia să stea de vorbă cu mine în particular, tocmai în ideea de a nu fi auziți de ceilalți. Discuțiile purtate cu tinerii se concentrau pe abuzurile din sistem:
„Personalul de centru să fie mai bun cu mine și să nu mai bată copiii și șeful de centru să fie mai bun și să ne viziteze și să aibă grijă de noi”
(tânăr instituționalizat – 14 ani)
„Mi-aș dori ca Șeful de Centru să comunice cu noi, să nu ne mai bată la orice chestier. Trebuie să înțeleagă că suntem totuși niște copii. Mi-aș dori să se schimbe șeful de centru.”
(tânăr instituționalizat – 16 ani)
„Să nu ne mai ia telefoanele, să nu se mai comporte aiurea cu noi pentru că la rândul lor au și ele copii, să fie mai înțelegătoare, să avem dreptul la exprimare. Să nu ne mai jignească, să nu ne mai ia din mâncare, să nu ne facă economie la căldură. Să pot lucra chiar dacă sunt la o formă de zi.”
(tânără instituționalizată – 18 ani)
Am simțit că există o nevoie acută de comunicare. Tinerii n-au curajul și încrederea să comunice cu personalul din centru. Există o imagine deteriorată despre psihologul centrului. Le-am recomadat să meragă să vorbească cu psihologul centrului și tinerii mi-au răspuns: „Nu poți avea încredere în nimeni”, „Suntem ai nimănui”.
Din nefericire lipsa de încredere a tinerilor în personalul de specialitate a centrului nu poate dezvolta decât alte și alte frustrări, care la un moment dat se vor exprima prin comportamente antisocial.
Toți știu că trebuie să plece la 18 ani, trăiesc cu această amenințare în fiecare zi. Cum poți să evoluezi când știi că nu ai nici o perspectivă după împlinirea vârstei de 18 ani? Nu există comunicare și asta afectează viitorul acestor tineri. Trăiesc ceea ce văd:
Un tânăr a împlinit 18 ani și a fost dezinstituționalizat. La reîntâlnirea cu managerul Iuliana Andrei a spus:„Ştia că nu pot face nimic pentru el din moment ce actele au fost înaintate şi el deja se afla pe străzi, însă doar a vrut să îmi reamintească să nu uit să lupt pentru ceilalţi care sunt mai mici ca el. A fost clipa în care am simţit o neputinţă imensă şi un gol pe care nu îl voi putea umple niciodată cu nimic”, spune Iuliana.
peste 30% nu au o perspectivă de viitor. Printre răspunsurile existente la acest capitol enunțăm următoarele: „aurolac, hoț, vagabont, infractor”. Sistemul de protecție socială se află într-o situație limită. Identificăm lipsa unor programe de dezvoltare personală, motivațională, alături de stimă de sine scăzută, care duc la dezvoltarea unor comportamente de tip antisocial și anume de adaptare la grup și comunitate.
În urma întâlnirii cu tinerii din Județul Botoșani am întâlnit o stare de teamă. Frica de a comunica, de a spune ce au pe suflet. Acționau ca niște roboți sedați. Am purtat discuții cu personalul centrelor și mi s-a spus că tinerii au cu cine să discute despre temerile lor, despre viitorul propriu şi pregătirea ieşirii din sistem, invocându-se calitatea psihologului din centru. Realitatea din teren mi-a dezvăluit însă o mare problemă: psihologul centrului era perceput de către tineri de foarte multe ori ca fiind un „turnător”. Tinerii nu apelau la specialist pentru a discuta despre problemele și frământările lor (nici măcar când erau foarte grave – sarcini nedorite, depresii, consum de droguri), pentru că experienţa de lucru cu acesta le dicta că, orice i-ar spune, va fi povestit mai departe conducerii centrului.
În urma discuțiilor purtate și a informațiilor transmise prin intermediul chestionarului cu participanții la cercetare reies următoarele:
“Să fie mai înțelegători cu ceea ce își doresc copii cu adevărat. Să fie condiții în care copii să rămână în familie”
(Tânără instituționalizată – 14 ani)
“Șeful de centru să fie mai simpatic, nu mai dur și să fie bun cu copii și cu ceilalți educatori”
(Tânăr instituționalizat – 15 ani)
“Personalul de centru să fie mai bun cu mine și să nu bată copiii și șeful de centru să fie mai bun și să ne viziteze și să aibă grijă de noi”
(Tânără instituționalizată – 13 ani)
“Mi-aș dori ca șeful de centru să comunice cu noi, să nu ne mai bată la orice chestie, trebuie să înțeleagă că suntem totuși copii. Mi-aș dori să se schimbe șeful de centru.”
(Tânăr instituționalizat – 16 ani)
“Șeful de centru să fie mai înțelegător, bun, să aibă mai multă încredere în copii, să nu mai lovească copiii. Personalul (doamnele) când ne cerem afară să ne lase mai mult afară, în oraș. Aș vrea ca șeful meu de centru să mă lase în weekend să merg la mama în vizită.”
(Tânără instituționalizată – 16 ani)
“Să avem mai multă libertate. Mi-aș dori să nu mai primesc un pumn în gură. Mi-aș dori să scap de instructorul Cazacu Liviu, Zait Rodica. Să nu mai fure personalul bani de buzunari, bunuri, vestimentația.”
(Tânăr instituționalizat – 20 ani)
După cum se poate constata din gândurile exprimate în scris de tinerii, din discuțiile purtate cu aceștia la momentul aplicării chestionarului este evidențiată nevoia acestora de a li se respecta dreptul de asociere la grupul de covârsnici din afara instituției protectoare.
peste 50% din tinerii instituționalizați în județul Botoșani dezvoltă comportamente antisociale din motive de nesiguranță a zilei de mâine odată cu sistarea măsurii de protecție specială.
Constatăm încălcarea flagrantă a dreptului la integritate, exprimarea propriilor opinii și chiar privarea de libertate. Se poate constata din citatele prezentate existența unor comportamente conflictuale între copiii și personalul angajat al instituției protectoare. Dorința copiilor de a scăpa din acest mediu ostil impropriu dezvoltării armonioase cum de altfel prevăd normele procedurale și legislația în vigoare privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Mai putem observa și neprofesionalismul personalului care se află în situația de a nu gestiona corespunzător relația cu copiii.
Observăm și teama, reticența tinerilor de a accesa sau a solicita sprijinul specialiștilor din instituția de ocrotire. Teama e prezentă ca mecanism de autoprotecție în relația de lucru cu personalul, situație ce ne duce ipotetic la faptul că sunt tensiuni între copil și personalul de specialitate, sau poate bariere, limite impuse de pesonal.
peste 28% dintre respondenți ne spun că sunt pedepsiți prin lipsirea de libertate. Conform Codul Penal, lipsirea de libertate în mod ilegal, conform articolului 205 se pedepsește cu închisoarea.
Deși există Ordinul 14/2007 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independentă și a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde avem de-a face cu o lipsă de interes și indolență din partea personalului pentru pegătirea tinerilor spre o viață independentă.
Reprezentanții D.G.A.S.P.C. Botoșani au menționat că nu dispun de suficient personal de specialitate pentru a-i pregăti pe tineri pentru o viață independentă și că aceștia sunt implicați în tot felul de activități gospodărești ce-i va ajuta să-și dezvolte deprinderile de autonomie personală.
peste 70% dintre respondenți nu se simt pregătiți pentru o viață independentă. Acești tineri nu au beneficiat de programe conform standardelor minime obligatorii privind deprinderile de viață independente și prevăzute în Ordinul 14/2007 a Ministerului Muncii. Putem suspecta în acest sens că integrarea în societate și familie este realizată doar pe hârtie.
