Gheorghe Magheru nr. 7, Sector 1, București

Vișinel Balan NOUTĂȚI Lupta împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Lupta împotriva exploatării prin muncă a copiilor

12 iunie este ziua mondială de luptă împotriva exploatării prin muncă a copiilor.

La noi în țară există legi clare care protejează copiii de exploatare și de munci grele. Cu toate acestea, pentru unii profitul de pe urma muncii copiilor a devenit normalitate. De multe ori, astfel de cazuri trec neobservate și se ajunge la situații dramatice, în care familii forțate de lipsuri își folosesc proprii copii ca mână de lucru ieftină.

Mulți copii ajung în sistemul de protecție al statului, după ce sunt exploatați chiar de părinți, care la rândul lor au crescut în medii similare. Astfel este încălcat dreptul copilului la dezvoltare, pentru că un copil care nu merge la școală ca să muncească, ratează oportunitățile de dezvoltare.

Nu trebuie să acceptăm nicio formă de abuz asupra copiilor. Trebuie să conștientizăm că indiferent de forma pe care o îmbracă abuzul, acesta va avea repercursiuni grave asupra viitorului copiilor agresați.

Drepturile copilului sunt o preocupare constantă a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ministerul prin Autoritatea Națională de Protecție a Drepturilor Copilului și Adopție ajută copiii din mediile vulnerabile prin măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții lor. Aceste măsuri se vor concretiza în Strategia Națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru următorii cinci ani.

MFTES pregătește și facilități pentru familiile cu mai mulți copii, beneficii pentru familiile vulnerabile, servicii de îngrijire pentru copiii mici. Este vorba despre facilități care vor să rezolve o parte dintre problemele de zi cu zi cu care se confruntă familiile aflate în situații de risc, pentru a nu ajunge să-și exploateze proprii copii.

De asemenea, toți copiii aflați în situații vulnerabile, care au suferit diverse forme de abuz vor fi sprijiniți cu ajutorul noului Sistem Informatic Național, ce urmează să fie implementat. Această platformă va facilita intervenția potrivită, la timp, în cazul fiecărui minor abuzat sau care se află în situații de risc.

Să nu uităm de telefonul copilului! La 119 poate să sune orice copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică, emoţională sau psihică. Poate suna și o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat.

Să avem grijă de copiii noștri și să facem tot ce putem pentru ca exploatarea copiilor să dispară!

credit foto: Canva.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Post