Dacă copiii sunt viitorul unei țări, atunci statul român nu dă doi bani pe viitor. Să fii orfan sau copil abandonat în România înseamnă să nu exiști.
Statul te aruncă într-o clădire, de unde până la 14 ani ieși doar patru ore pe zi, cu bilet de voie. Dacă ai noroc, nu ajungi în unul din centrele cu peste o sută de copii, care ar fi trebuit desființate după integrarea în UE.
Te atașezi mai mult de obiecte, decât de oameni și nu afli ce-i iubirea de frate sau de părinte. Din peste 60 mii de copii instituționalizați, doar 3 809 sunt adoptabili, conform Autorității Naționale pentru Protecția Copilului (ANPDCA). Din cauza birocrației și dezinteresului, procesul de adopție poate dura câțiva ani.
Chiar dacă ajungi în asistență maternală, de multe ori ești educat cu bătaia. Te pune mai târziu cineva să desenezi o familie și tu faci și un elicopter, „ca să salveze frățiorii”. Preferi să te întorci în sistem, unde te caftesc chiar cei care ar fi trebuit să te protejeze împotriva abuzurilor, și să ai impresia ca ți se schimbă viața când te duce cineva într-o excursie în Buftea…
Citește mai multe pe vice.com
