La mulți ani drag prieten!
Ai fost parte din viața mea: IUBIRE, PACE și TOLERANȚĂ!
Ne-am născut aici pentru a ne bucura unul de celălalt. Am crescut în 2016 alături de tine, inspirându-mă din poveștile tale, din credința, iubirea și curajul tău. Toate evenimentele până la sfârșitul acestui an ne-au adus împreună la cele mai frumoase împliniri. Suntem peste 13.000 de oameni care au demonstrat că schimbarea pornește de la fiecare din noi. N-a fost un an ușor, cu toate că ne-am pregătit sufletește pentru fiecare acțiune, pentru tinerii instituționalizați, cărora le-am pregătit o rampă de lansare în acțiunile de auto-reprezentare în relația cu autoritățile până la continuarea activităților de la Centrul EDFORSO – EDUCAȚIE, FORMARE, SOCIETATE și dezvoltarea Asociației Desenăm Viitorul Tău.
Consiliul Tinerilor Instituționalizați a fost primul pas: organizația care militează pentru apărarea drepturilor copiilor separați de familie, crescuți în centrele de plasament. Împreună cu tine am reușit să schimbăm vieți, să dăruim speranță tinerilor de a se face văzuți, observați și ascultați în fața tuturor nedreptăților. Peste 4 500 de ore de voluntariat, peste 1000 de copii și tineri instituționalizați s-au bucurat până acum de serviciile asociației, fie ele de recuperare emoțională, consiliere în muncă sau ajutor material în echipamente ajutătoare. Am plâns împreună, ne-am bucurat, am dansat și cântat. Ne-am simțit bine. Am muncit alături de câteva zeci de voluntari, am intrat în cursa alegerilor pentru Camera Deputaților. Iar asta nu e tot.
Ce a însemnat pentru mine 2016?
- Lansarea Raportului privind Eșecul Post-Instituționalizare – „În cadrul instituţiei noastre nu există mecanisme instituţionale aplicabile privind monitorizarea post-instituţionalizare a tinerilor ce părăsesc sistemul de protecţie. Din punct de vedere legal nu există această prevedere. Monitorizare post-instituţionalizare se face doar în cazurile în care măsura de protecţie specială a încetat prin reintegrare familială a copiilor nu şi a tinerilor” – un răspuns de la o instituție de protecție a copilului :(. Un raport care anunța genocidul unui sistem asupra tinerilor instituționalizați.
- Implementarea proiectului Eu, Tu, El și Ea – Noi ne reprezentam, finanțat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În cadrul proiectului au fost cursați peste 150 de tineri instituționalizați cu privire la cum să se auto-reprezinte în relațiile cu instituțiile de protecția copilului și au fost organizate peste 16 ateliere cu privire la auto-reprezentare în cel puțin 16 județe ale tării.
- Alături de o echipă de tineri frumoși din sistemul de protecție a copilului am pus bazele Consiliului Tinerilor Instituționalizați cu peste 16 structuri teritoriale în cel puțin 16 județe.
- Conferința POVESTEA MEA – finanțat de Banca Comercială Română. Un proiect de inspirație și modele de urmat pentru tinerii instituționalizați.
- Am candidat la Camera Deputaților ca și independent reprezentând VOCEA COPIILOR ABANDONAȚI. Pentru această candidatură am avut susținerea PACT – Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor.
- Am reorganizat Asociația Desenăm Viitorul Tău, a cărui președinte sunt.
- Am modernizat centrul EDFORSO – EDUCAȚIE, FORMARE, SOCIETATE!
- Am realizat primul marș în memoria îngerilor condamnați la moarte în orfelinatele României. Ei au murit pentru că s-au născut într-o țară care i-a condamnat la moarte. Avem datoria morală să-i comemorăm!
Ce voi face în 2017?
- Aștept să se nască Thomas, copil ce îl am alături de partenera mea Elena Grecu;
- Continuarea proiectului VOCEA COPIILOR ABANDONAȚI;
- Organizarea de întâlniri cu societatea civilă, jurnaliști și partide politice pentru a pune bazele noi legi cu privire la Adopție în România și în străinătate.
- Alături de un deputat voi pregăti mai multe legi pentru tinerii post-instituționalizați, persoane defavorizate, copii aflați în situație de risc și persoane fără adăpost.
- Începerea unui nou șir de analize și cercetări cu privire la situația tinerilor/copiilor abandonați în România și cursul lor până la împlinirea vârstei de 18 ani și post-instituționalizare.
- Voi adera la o formațiune politică pentru a candida la europarlamentare.
- Alături de parteneri și colegi din Asociația Desenăm Viitorul Tău vom dezvolta centrul EDFORSO pentru copii și tineri aflați în centrele de copii.
Cum poți contribui tu?
Dacă ai crescut într-o casă de copii sau încă locuiești într-un centru (fie de stat sau privat) te invit să ni te alături în Consiliul Tinerilor Instituționalizați.
Dacă iubești copiii și tinerii te așteptăm alături de noi la activitățile asociației Desenam Viitorul Tău sau direct la Centrul EDFORSO – EDUCAȚIE, FORMARE, SOCIETATE – unde realizăm ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dans și advocacy.
La mulți ani dragi prieteni. Împreună facem România mai frumoasă.
Îți mulțumesc pentru toată susținerea. Nu vei fi dezamăgit!
Lasă un răspuns