De două luni lucrez cu oamenii pe care i-am căutat o viață.

De fapt, mai bine spus, de două luni colaborez în mod oficial cu un partid pe care România îl aștepta de 28 de ani. Un grup de oameni uniți, în mod atipic, nu de vreo ideologie sau de vreun imbold de nestăpânit de a curăța statul român de bani publici, ci aduși împreună de dorința de a demonstra că „da, mă, hai, că se poate!”. Se poate și să ai profesioniști pe scena politică, nu doar politicieni de ocazie; se poate să fii o opoziție exemplară, chiar dacă toate partidele bătrâne se uită la tine ca la un copil.

U.S.R. a intrat în atenția tuturor, câștigând un însemnat  procent de voturi la alegerile parlamentare din decembrie 2016 (8% la nivel național), la doar 4 luni de la înființare. A intrat în Parlament cu un grup de oameni bine pregătiți, motivați și mai ales foarte înverșunați împotriva unui fenomen atât de cunoscut tuturor: #corupția.

M-am alăturat acestor oameni acum 2 luni, cu certitudinea că discursul lor din campania electorală a fost mai mult decât o lingușeală a electoratului, așa cum știm că cel mai adesea se întâmplă pe scena politică. Acum, după doar 2 luni, m-am convins cu adevărat că oamenii ăștia nu au ieșit în față cu un simplu discurs, ci cu un plan pe care au început să îl pună în aplicare încă din primele zile în calitate de parlamentari. Și ce exemplu mai potrivit v-aș putea oferi, dacă nu chiar omul al cărui consilier sunt – Iulian Bulai.

La Iulian am întâlnit pentru prima dată un set de calități cu cât mai dezirabile la un politician, cu atât mai rare. El este parlamentarul pentru care transparența în relația cu electoratul este o miză atât de importantă, încât lunar face publice toate cheltuielile din veniturile de parlamentar. Cel puțin acum avem un argument împotriva parlamentarilor care se plâng că 5.000 de lei pe lună (fără alte beneficii) nu sunt suficienți, și parcă avem și o dorință mai mare de a-i trezi și a-i pune la muncă pe cei cărora 5000 de lei pe lună le ajung cât să se trezească dimineața, să plece de acasă și să își continue somnul în Parlament. Pentru că acum știm de câți bani e vorba și cât înseamnă ei pentru noi.

Tot la Iulian apreciez verticalitatea de care dă dovadă și care ar trebui să fie un exemplu pentru noi toți. Conștient fiind de efectele deciziilor sale, nu le ia în lipsa unor dezbateri, a unor argumente pro și contra din partea tuturor taberelor implicate în discuție. În lipsa unor astfel de dezbateri, face apel la conștiința sa, ca și mult-discutatul caz al legii parteneriatului civil. Deschiderea și dialogul sunt mai importante, aș zice, decât niște decizii luate de dragul de a fi luate, iar asta înseamnă schimbarea, până la urmă.

 

 

De unde mai pui că parlamentarul acesta, un om de la care am învățat în 2 luni cât nu am învățat de la alți politicieni în 10 ani, vine la muncă, în fiecare zi, călare pe bicicletă. Mensa sana in corpore sano ar trebui să auzim mai des, și să avem mai mulți politicieni care să ia decizii utilizând un creier bine oxigenat.

Revenind la aceste 2 luni despre care voiam să vă povestesc, trebuie să subliniez cum admirația mea față de colegii din U.S.R. crește de fiecare dată când pe holurile Palatului, în lifturi sau în diverse contexte, mă izbesc de titanii politicii românești. Ăștia de i-am tot pomenit în ultima perioadă: Dragnea, Iordache, Tăriceanu etc. Cu cât intru în contact, chiar dacă doar fizic, cu oamenii care au transformat scena politică în propriul teatru de manevre, cu atât mai mult apreciez oamenii care vin în fața noastră, a tuturor, dornici să lucreze și să ducă lucrurile în direcția potrivită: cea a corectitudinii și a progresului, departe de mlaștina corupției și a stagnării. Pe zi ce trece devin, astfel, tot mai convins că U.S.R. e partidul pe care vreau să îl susțin.

Întotdeauna am crezut că România suntem noi, prin gesturile și acțiunile noastre, prin grija pe care o avem față de noi și față de ceilalți. Când vezi scena politică plină de oameni corupți timp de 26 de ani, ești tentat să crezi că aia-i România și că de păduchele corupției nu o mai scăpăm în veci. Iată, însă, că un grup de oameni au ieșit în față și ne-a arătat că de fapt România suntem noi, cei care ne dorim schimbarea în bine. Acestui grup de oameni m-am alăturat și le mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-au oferit-o de a contribui și eu la motto-ul „hai, că se poate!”.

 

Alături de colegul meu Paul Balhuc, jurnalist de profesie, formăm echipa lui Iulian Bulai.

 

Vă mulțumesc că faceți parte din reconstrucția României!

 

2 răspunsuri la “De două luni lucrez cu oamenii pe care i-am căutat o viață.”

  1. Tot Eu Andreea spune:

    Expresia corectă din latină este: Mens sana in corpore sano!

  2. Va doresc ca impreuna sa formati echipa cea mai ideala pentru schimbarea lucrurilor in bine! Multe realizari impreuna si sa auzim de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.