Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, are ca priorități combaterea violenței sexuale împotriva copiilor, încetarea abuzului, a neglijării și a exploatării lor.
Am vorbit despre nevoia aplicării legislației actuale în domeniul protecției copilului la dezbaterea ,,Cum își poate proteja România copiii de violența sexuală?,, care a avut loc la sediul Guvernului.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, ai societății civile și jurnaliști pentru a găsi împreună un cadru legal coerent de colaborare și coordonare mai bună, astfel încât minorii să poată fi mai bine protejați.
Avem legislație cu privire la protecția și apărarea copiilor victime ale infracțiunilor sexuale și este de datoria autorităților locale, poliție, DGASPC-uri, inspectorate școlare, primării să coopereze. Legea pe care o avem poate preveni abuzurile și salva copiii aflați în situații disperate, însă este nevoie de cooperare interinstituțională. Orice este suplimentar în domeniul legislației drepturilor copiilor nu face decât să îngreuneze actuala legislație, este mesajul transmis la guvern celor prezenți.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție pregătește modalități cuprinzătoare de răspuns la amenințarea pe care o reprezintă abuzul sexual asupra copiilor și bineînțeles la vulnerabilitățile la care sunt expuși un număr mare de copii. Aceste măsuri se regăsesc în Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului pentru următorii cinci ani, aflată în dezbatere publică.
Sistemul Informatic Național care urmează să fie implementat va asigura de asemenea, premisele intervenției precoce în situațiile de violentă și abuz asupra copiilor și nu în ultimul rând, ca urmare a identificării și înregistrării tuturor copiilor cu probleme din țară, de la cei care se confruntă cu lipsuri materiale grave sau n-au acces la educație și sănătate, până la copiii abandonați.

