Cum e să te naști țigan în mijlocul unui popor care te urăște și te disprețuiește?

 

Creștem cu “ei”, “ceilalți”, alături, dar în mare masură îi ignorăm. Sau ne ferim de ei. Asta atunci când nu suntem prea ocupați să-i acuzăm de orice avem pe suflet în momentul respectiv. Nici noi nu mai știm sigur de ce. Dar ad-hoc, motive se găsesc, doar sunt ținta ușoară; sunt diferiți, ne par inferiori. Prea puțini își fac vreodată timp să se educe singuri, cum curriculumul școlar nu conține vreo mențiune la adresa Romilor. Nu putem să acceptăm că noi suntem cei care discriminează, când noi suntem, de fapt, ăia oropsiți, până la urmă toată lumea știe că țiganii sunt săraci, murdari, fură și fac României o imagine proastă afară. Din cauza lor, noi, albii, curații, cinstiții suntem dinscriminați în Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, s.a., când noi nu facem decât să le trimitem olimpici.

Și până la urmă, și de ar fi așa, tot vina lor e. Sunt săraci pentru că nu muncesc. Chiar dacă au fost sclavi 500 de ani, iar la eliberare li s-a zis să se duca unde văd cu ochii. Chiar dacă nu au fost improprietăriți niciodată, așa că nu au un pământ pe care să-l muncească. Fie că vorbim despre Holocaustul Romilor și al Nomazilor (care de fapt aproape că nu există în memoria colectivă), sau de prejudecățile și discriminarea noastră cea de toate zilele, care penetrează societatea Romanească până în cele mai adânci straturi, nu are rost să le plangem de milă, noi știm asta – țigaii o duc bine, doar au case cu turnulețe.

Prea puțini dintre noi, cu viețile noastre încărcate, își fac vreodată timp să-i înțeleagă pe “ceilalți”. Romii, sunt excluși din manualele de istorie, deci nu au o istorie, și nu au o cultură. Trecem cu vederea faptul ca li s-a interzis să-și poarte hainele, să-și vorbească limba sau să-și practice mesteșugurile tradiționale. Sau că ne-au compus Imnul Național[1]. Timp de 500 de ani, de la venirea lor în Principatele Danubiene în secolul al 13-lea și până în secolul al 19-lea, Romii au fost robi. Această parte din istoria României nu a fost încă introdusă în manualele școlare. Ei, dar acum, fiind “liberi de contract” după cei 500 de ani de sclavie, pot să plece înapoi în India. Din păcate, știm cu toții prea bine că acest gen de atitudini sunt încă printre noi. Discriminarea este sistemică și în unele cazuri vine chiar din partea instituțiilor statului. Și tocmai acest lucru constituie moștenirea vie a sclaviei, moștenirea vie a Holocaustului, care deși invizibile, au efecte profunde până în ziua de astăzi.

ziua internationala a romilor 2

 

SCLAVIA INVIZIBILĂ A ROMILOR ÎN PRINCIPATELE DANUBIENE

„Chiar pe ulițele orașului Iași, în tinerețele mele, am văzut ființe omenești purtând lanțuri la mâini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier animate de frunte și legate prin coloane imprejurul gâtului. Bătăi crude, osândiți la foame și la fum, închidere în închisori particulare, aruncați goi în zăpadă sau în râuri înghetate, iată soarta nenorocților țigani! Apoi disprețul pentru sfințenia și legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinți, copiii răpiți de la sânul născătorilor lor razletiți și despărțiți unii de alții și vânduți ca vitele la deosebiți cumpărători în cele patru colturi ale României[2]“  – Mihail Kogălniceanu, discurs rostit la Academia Romană în ședința Solemnă de la 1 Aprilie 1891.

Timp de 500 de ani, începând cu secolul al 13-lea și până în secolul al 19-lea, Romii sunt sclavi în Țara Romanească și Moldova. Sunt atestați documentar în Principatele Danubiene pentru prima dată ca bunuri ale unor mănăstiri[3]. Vânduți și cumpărați pe scară largă, persecutați secole de-a rândul, Romii erau tratați ca marfă în sensul literal al cuvântului. Economia principatelor era dependentă de munca fizică brută a Romilor. Romii se nășteau sclavi, iar tratamentul aplicat lor era unul mai dur decât cel aplicat țăranilor iobagi. Orice Rom fără stăpân, devine automat proprietatea domnitorului.

Au început să fie împărţiţi pe categorii atât în funcţie de stăpânul pe care-l aveau, dar şi după tipul de muncă pe care-l prestau. După stăpân, sclavii Romi erau de mai multe tipuri: sclavi Domnești, sclavi Mănăstirești și sclavi Boierești. Robii Domnești erau cei mai numeroși. Sclavii mănăstirilor proveneau din donații făcute acestora de către domnitor și de către boieri, mănăstirile ajungând astfel să dețină mii de sclavi, în adevăratul spirit Creștinesc. În continuare, după munca prestată, sclavii se împarțeau în vătrași, care munceau în interior și cateodată erau castrați (“scopiți”), și lăieși. Laieșii erau lăsați să-și practice mesteșugul, pe un itinerar predefinit, iar în schimbul acestei “libertăți”, plăteau stăpânului Român tribut[4].

După meștesugurile tradiționale pe care le practicau, Romii erau căldărari, lăutari, lingurari, ursari, fierari, rudari – fiecare breaslă fiind transmisă din generație în generație. Odată cu urbanizarea, Romii au fost aduși în orașe de mănăstirile unde erau sclavi sau de boieri, și segregați la marginea acestora, în “țiganie”.

Le era interzis să-și vorbească limba, Romani. Nu aveau dreptul la instrumente muzicale pentru propria plăcere. Sclavele tinere erau abuzate sexual, fie direct de către stăpân, fie erau date oaspeților pentru distracție. Copii rezultați, jumatăte Români, deveneau și ei sclavi. Deși legea interzicea omorârea sclavilor, acest lucru se întampla. Iar dacă nu erau omorați direct, erau bătuți, biciuiți, buzele le erau tăiate sau erau arși.

La mijlocul secolului 19, mecanizarea introdusă de Revoluția Industrială începea să afecteze economia principatelor. Robia a fost abolită în anii 1860, în mai multe etape.  Tineri intelectuali Români educați în Vest aduc cu ei idei noi, dornici fiind să Europenizeze Principatele. În Vest, din rațiuni economice produse de noile realități tehnologice ale Revoluției Industriale făceau deținerea sclavilor să devină o liabilitate, forța brută fiind necompetitivă și ineficientă. În Principate însă, proprietarii nu își permiteau mecanizarea, astfel că o perioadă s-au opos abolirii.

Pe 22 Decembrie 1855 se votează “legea pentru abolirea sclaviei, a sedentarizării și a compensației și a transformării sclavilor emancipați în plătitori de taxe” în Moldova. “Legea pentru emanciparea tuturor Țiganilor din Principatul Țării Romanești[5]” trece la 20 februarie 1856 În Muntenia.

Romii au fost “eliberați”. Și-au dat însă curând seama că situaţia lor nu se îmbunătăţise în mod simţitor – fuseseră eliberaţi întradevăr, dar nu au fost niciodată improrietăriți. Stăpânii Români (și nu Romii) urmau a fi despăgubiți la prețul pieței. Pentru acest lucru, urmau să plătească Romii odată emancipați. Taxele colectate de la aceștia pe un anumit număr de ani intrau într-un așa-zis Fond de Compensație. Au fost și proprietari care au refuzat să fie despăgubiți. Aceștia au primit în schimb o serie de alte beneficii fiscale, cum ar fi scutirea de la plata unor taxe pe o perioada de 10 ani.

În teorie, sedentarizarea avea să aibă loc pe o perioada de 3 luni, de obicei, pe pământul fostului stăpân. Astfel, în mod paradoxal, emanciparea era pentru Romi din punct de vedere economic mai costisitoare: aveau să plătească atât taxe către stat, cât și boierului. Singura soluție să scape de obligațiile financiare era să fugă. Pentru a-și câstiga existența, unii dintre ei au recurs la procurarea şi vinderea sticlelor goale, ghicit sau cerșit. Un număr considerabil, atunci, ca și acum, au emigrat spre Europa de Vest.

ziua internationala a romilor

 

DEPORTAREA FORȚATĂ ÎN TRANSNISTRIA ȘI HOLOCAUSTUL ROMILOR

Romii nomazi erau văzuți ca fiind infractori sau periculoși. În realitate își câștigau existența practicându-și breslele tradiționale, confecționau și vindeau linguri, ciocane, cazane, căldări. Umblau cu căruța, din sat în sat. Femeile ghiceau. Alții, vindeau cai. În orașe, vindeau flori, erau muzicieni sau mesteșugari. Unii dintre ei au fost asimilați. În aceeași perioadă fascismul avea să ia amploare în România. Romii sunt considerați “elemente parazite”. Toate minoritățile au avut de suferit, (re)devenind țapi ispășitori. Iar soluția este deportarea în masă și exterminarea în lagăre de concentrare în Transnistria, teritoriu al Uniunii Sovietice, “ocupat” de Romania în anul 1941.

Romii sunt deportați în doua etape. La sfârșitul primăverii anului 1942, nomazii încep să fie arestați. Li s-a zis că vor fi duși în Transnistria pentru a fi împroprietăriți. Au relizat repede că nu era cazul: sunt luați cu forța, bătuți, forțați să-și lase toate bunurile acumulate în urma. Pe drum li se căuta în bagaje și se efectuează percheziții corporale. Li s-a confiscat totul. Aproximativ 12,000 de Romi sunt duși pe jos spre Transnistria, fiind hrăniți doar cu pâinea pe care o primeau de la localnici, care le ieșeau în față când treceau prin sate. Jumăte erau copii.

Poliția primește apoi ordine să îi aresteze și pe cei din orașe, săraci sau neangajați. Încă 13,000 sunt deportați spre Transnistria. Din nou, nu primesc nimic de mâncare. Pe drum, au aflat că sunt duși la exterminare. Li se umbla prin bagaje și sunt dezbrăcați pentru a li se confisca toate obiectele de valoare.

Odată ajunși în Transnistria, sunt lăsați inițial în câmp deschis. Sunt păziți, pentru a nu fugi. Cei care încearcau să fugă sunt împușcați. Timp de cateva săptămâni, nu s-a distribuit deloc mâncare – Imaginati-vă ce s-a întâmplat – Tu ce ai face dacă nu ai mânca o săptămână? Mai apoi, sunt cazați în grajduri. Armata Română îi folosește pentru munca forțată. Romii săpau tranșee, construiau drumuri, culegeau porumb, secerau, fără să fie renumerați decât cu câteva felii de pâine. Erau adesea supuși pedepselor corporale (bătuți, biciuiți) sau agresiunilor sexuale, atât de Armata Română, cât și de Armata Germană. Ocazional, fiind slăbiți, bătăile erau fatale. Un raport al poliției indică că prizonierii mureau în medie 15 pe zi. Romii sunt subnutriți, plini de paraziți, nu au acces la ingrijiri medicale și sunt dezbracați. Situtia lor în Transnistria a fost extrem de dificilă.

Mulți au murit de frig, înfometare sau boală (tifos). Relatări ale supraviețuitorilor, în documentarul “Hidden Sorrows” al lui Michelle Kelso dezvaluie că, de foame, Romii mâncau iarbă, pălămidă sau boabe de porumb din baligă de vacă. Dacă încercau să fugă de munca forțată erau împușcați. Pentru a se feri de viol, femeile se mânjeau cu păcură pe față.

În anul 1944, Uniunea Sovietică recâstigă Transnistria. Armatele Română și Germană se retrag. Romii trebuie să se ferească și de soldații Români și Germani pe de-o parte, și de soldații Ruși pe cealaltă parte; așteptând să treacă primii și mergând pe jos, în urma frontului, pornesc spre casă. Infometați, hăituiți și epuizați, mergând pe jos sute de kilometrii, mai puțin de jumătate mai ajung acasă.

 

CONCLUZIE

Parțial, stereotipurile, prejudecățile și discriminarea Romilor de astăzi se datorează ignoranței deliberate de a recunoaște această perioadă din istoria României. Cărțile de istorie nu le spun poveștile, nu vorbesc despre suferința lor. Nu există monumente care să le comemoreze morții.

Prejudecăți față de Romi există astăzi în societatea Românească la toate nivelurile ei. Poate că nu-i mai vedem ca “slujitori ai Satanei”, sau nu îi mai acuzăm de antropofagie, dar până în zilele noastre, de mici le inoculăm copiilor ideea că dacă nu sunt cuminți vor fi “dați la țigani”, cu toții cunoaștem imaginea cu “țiganul care fură copii cu sacul” – ne dăm oare seama că tocmai așa implantăm idei rasiste în următoarea generație?

Fără a reconcilia trecutul, printr-o evaluare critică și o autoreflecție, cum putem merge mai departe? Suferința nu poate fi răscumparată. Dar recunoașterea poate restabili deminitatea. Cât timp putem să punem în spatele Romilor toată responsabilitatea pentru propria situație? Ori și dacă ar fi așa, faptul că stăm pe margine și nu facem nimic, nu ne atribuie și nouă o parte din vină? “Problema Romilor” în Romania este rezultatul direct al politicilor eșuate (și al lipsei acestora) față de minoritatea Romă (recunoscută ca minoritate națională cu drepturi depline relativ târziu). Timp de secole, au fost vânduți și cumpărați, ca marfă. Familiile au fost dezbinate, copii separați de mame, neveste de soți. Le-a fost interzis să-și poarte hainele, să-și vorbească limba și să-și practice breslele tradiționale. Apoi, au fost acuzați că nu au o cultură. Nu putem continua să încercăm să minimizăm, să ignorăm sau chiar să negăm istoria prea puțin cunoscută a Romilor în România.

Reticența acestora față de a mai accepta intervenții din exterior este mai mult decât justificată. Întotdeauna cineva a pretins că știe mai bine decât ei ce e mai bine pentru ei. După 700 de ani de coexistență, Romii și-au pierdut încrederea.

Romii astăzi suferă din pricina excluziunii sociale, a prejudecăților, și a discriminării, rămânând niște marginali în societatea românească. Potrivit Amnesty International aproximativ 2.000.000 de Romi trăiesc în România, constituind aproximativ 10% din populația totală; 75% trăiesc în sărăcie, în mod oficial. Sunt rare cazurile în care Romii dețin pământ sau proprietăți. În anumite cazuri, sunt hărtuiți chiar de stat sau forțele de ordine. În Cluj-Napoca, pe data de 17 decembrie 2010, 56 de familii au fost evacuate din locuințele în care trăiseră un sfert de veac, fără a li se da un avertisment sau a li se oferi consultanță sau vreo alternativă sau oportunitatea de a ataca decizia în instață – deși evacuarea forțată este interzisă de standardele internaționale la care România aderă[6].

Biserica, statul, educația – toate, în timp, ne-au șlefuit stereotipurile. Și toate, au vorbit la unison. Poziția bisericii față de robie până astăzi lipsește cu desăvârșire. Un articol publiat în ziarul Adevărul în data de 20 februarie 2014, scrie:

Biserica Ortodoxă Română este singura instituţie care a deţinut robi/sclavi romi şi, până în acest moment, nu şi-au cerut nici măcar scuze publice pentru lipsa de umanitate cu care a acţionat în numele creştinismului şi a lui Dumnezeu. Se pare că singurii robi de facto ai ortodoxismului românesc (robii lui Dumnezeu) au fost doar romii. Aşteptăm încă acele scuze istorice, nu pentru a condamna contemporanii noştri, ci pentru a ne asigura că această istorie nu se mai poate repeta[7]“ – Ciprian Necula.

Închei printr-un citat dintr-un articol al lui Mircea Cărtărescu publicat într-un ziar German, preluat și tradus de Evenimentul Zilei:

Îi tot înjurăm pe țigani, dar ce-am face în situația lor? Cum e să te naști țigan, să trăiești țigan, în mijlocul unui popor care te urăște și te disprețuiește? Să zicem că treci de handicapul cultural că te-ai născut într-un mediu mizer și nenorocit, că taică-tu e vidanjor și măică-ta spală scările, că frații tăi sunt în pușcărie, că la școală ți-au găsit păduchi în cap și te-au izolat de toți ceilalți copii, care râd de tine, că nu e niciun copil cu pielea întunecată desenat în abecedar. Să zicem că ajungi la maturitate un muncitor cinstit, la fel ca toți ceilalți. O să ți se zică vreodată altfel decât „bă, țigane”? N-o să ți se scoată pe nas, în veci, la cea mai mică ocazie, că „țiganul, tot țigan”? Or să te angajeze vreodată la fel ca pe români? Or să aibă vreodată încredere-n tine? Ieși din mocirla ta cu un efort supraomenesc, ajungi o intelectuală. Vei fi vreodata altceva decât o „țigancă împuțită”?[8] – Mircea Cărtărescu.

Acest material îl dedic romilor în semn de respect și apreciere pentru eforturile de a face față provocărilor xenofobe poporului din care fac parte. 8 aprilie 2016 – Ziua Internațională a Romilor.

REFERINTE:

  1. Nicolae, V. și Slavik, H. (2003), Being a “Gypsy”: The Worst Social Stigma in Romania [Online] Disponibil pe: http://www.errc.org/article/being-a-gypsy-the-worst-social-stigma-in-romania/1385 [Accesat la 21.01.2015];
  2. Kelso, M. (2005), Hidden Sorrows, CD Video;
  3. Marushiakova, E. și Vesselin, P. (2009), Gypsy Slavery in Wallachia and Moldavia [Online] Disponibil pe: http://www.academia.edu/1132654/Gypsy_Slavery_in_Wallachia_and_Moldavia [Accesat la 22.01.2015];
  4. Duna, W. (1985), Gypsies: A persecuted Race [Online] Disponibil pe: http://www.chgs.umn.edu/histories/victims/romaSinti/gypsies.html [Accesat la 22.01.2015];
  5. Achim, V. (1998), The Roma in Romanian History [Online] Disponibil pe: http://books.openedition.org/ceup/1550 [Accesat la 22.01.2015];
  6. Petcut, P. (2012), Wallachia and Moldavia [Online] Disponibil pe: http://www.coe.int/t/dg4/education/roma/Source/FS2/2.2_wallachia-moldavia_english.pdf [Accesat la 23.01.2015];
  7. Maruntiu, D. (2006), Roma community marks 150 years of freedom, [Online] Disponibil pe: http://www.roconsulboston.com/Pages/InfoPages/Culture/Roma150Yrs.html [Accesat la 23.01.2015];
  8. Necula, C. (2012), The cost of Roma Slavery, [Online] Disponibil pe: http://www.academia.edu/2232849/The_cost_of_Roma_slavery [Accesat la 23.01.2015];
  9. Bangau, C. (2014), Roma Slavery in the Romanian territories [Online] Disponibil pe: https://romediafoundation.wordpress.com/2014/04/18/roma-slavery-in-the-romanian-territories-a-catch-22-of-history-and-recognition/ [Accesat la 23.01.2015];
  10. Bahor, A. (2014), Forgotten History – 500 Years of Roma slavery in Romania [Online] Disponibil pe: http://2august.eu/forgotten-history-500-years-of-roma-slavery-in-romania/ [Accesat la 24.01.2015];
  11. Hancock, I. (1997), Roma Slavery [Online] Disponibil pe: http://www.reocities.com/~patrin/slavery.htm [Accesat la 24.01.2015];
  12. Betea, L. (2012), Au tiganii biserica? [Online] Disponibil pe: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/au-tiganii-biserica [Accesat la 24.01.2015];
  13. Jianu, D. (2008), Roma in Romania [Online] Disponibil pe: http://www.romanianewswatch.com/2008/07/roma-in-romania.html [Accesat la 24.01.2014].
  14. Cartarescu, M. (2007), Tiganii, o problema romaneasca [Online] Disponibil pe: http://www.evz.ro/cartarescu-tiganii-o-problema-romaneasca-467427.html sau in limba Engleza pe http://www.signandsight.com/features/1624.html [Accesat la 25.01.2015].

[1]  Conform lui George Calinescu, tatal lui Anton Pann era căldărar;

[2] Betea, L. (2012), Au tiganii biserica? [Online] Disponibil pe: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/au-tiganii-biserica [Accesat la 24.01.2015].

[3] Marushiakova, E. și Vesselin, P. (2009), Gypsy Slavery in Wallachia and Moldavia [Online] Disponibil pe: http://www.academia.edu/1132654/Gypsy_Slavery_in_Wallachia_and_Moldavia [Accesat la 22.01.2015];

[4] Bangau, C. (2014), Roma Slavery in the Romanian territories [Online] Disponibil pe: https://romediafoundation.wordpress.com/2014/04/18/roma-slavery-in-the-romanian-territories-a-catch-22-of-history-and-recognition/ [Accesat la 23.01.2015];

[5]Achim, V. (1998), The Roma in Romanian History [Online] Disponibil pe: http://books.openedition.org/ceup/1550 [Accesat la 22.01.2015].

[6]Amnesty International (2011), Romania legal system condemning Roma to poor housing,

[Online] Disponibil pe: http://www.fightdiscrimination.eu/news-and-events/romania-legal-system-condemning-roma-poor-housing, [ Accesat la 25.01.2015];

[7] Necula, C. (2014), 158 de ani de la dezrobirea romilor în Principatele Române [Online] Disponibil pe: http://adevarul.ro/news/societate/158-ani-dezrobirea-romilor-principatele-romane-1_5305dad9c7b855ff56820897/index.html, [Accesat la 25.01.2015].

[8] Cartarescu, M. (2007), Tiganii, o problema romaneasca [Online] Disponibil pe: http://www.evz.ro/cartarescu-tiganii-o-problema-romaneasca-467427.html sau in limba Engleza pe http://www.signandsight.com/features/1624.html [Accesat la 21.01.2015].