Cercetare – Eșecul post-instituționalizare – prin țară!

Cercetare – Eșecul Post-Instituționalizare!”

Personalul centrelor din Iași:
“Felicitări pentru ceea ce faci. Se fac multe cercetări pe la noi, însă tu ești primul care se deplasează și vorbește direct cu tinerii – rezultatul va fi unul real – știm și noi cum se fac cercetările astea”.

Am întâlnit tineri frumoși care își doresc să reușească în viata. Le este frică de viitor și cred că sistemul de protecție a copilului trebuie să gândească politici de suport pentru ei și după ce pleacă din centru la 18 ani.

Astăzi multi dintre ei ajung în stradă și nimeni nu mai poate face nimic.
M-am întâlnit cu câțiva tineri care la 18 ani au părăsit casa de copii și trăiesc pe străzile din Iași ca și cerșetori. Le-am povestit despre mine și apoi i-am invitat să servim masa la un restaurant în apropiere. Vânzătoarea restaurantului a fost impresionată de gestul meu și i-a servit pe fiecare cu câte un suc :). Ne-am așezat la masa și am început să discutăm:

Cum ați ajuns în ‪#‎stradă‬, a fost întrebarea mea către ei:
“Păi, am fost “integrați” în familie și apoi părinții ne-au dat afară”.

Discuțiile au continuat și pe măsură ce înaintau mă întrebau: există organizații care să ne salveze. Efectiv simțeam că pot fi salvați dar în același timp mă simțeam incapabil să fac ceva. Le-am spus scopul pentru care mă aflu la Iași și cât de mult îmi doresc să-i ajut pe ei și cei care urmează să părăsească casele de copii. Au rămas uimiți că mă mai gândesc la sistem când aș putea să-mi văd de viața mea. Le-am spus că am o misiune și acum lucrez ca visul meu să se împlinească.

‪#‎Oamenii‬ trebuie să aibă o viziune clara despre un copil din centru și copiii din centru să fie ajutați pentru a fi pregătiți pentru o viață independentă.

Mulțumesc tinerilor pentru deschidere și timpul petrecut cu mine după ce am aplicat chestionarul.

Mulțumesc reprezentanțiilor DGASPC Bacău, Iași și Neamț pentru susținerea acordată în aplicarea chestionarelor tinerilor instituționalizați.

Această ‪#‎cercetare‬ este susținută financiar de Hope and Homes for Children Romania, Desenam Viitorul Tau și domnul profesor Conf. Univ. Dr. Dan Adrian.

Cercetarea deprinderilor de viață independentă a tinerilor instituționalizați continuă – Astăzi suntem la Piatra Neamț 🙂.
În weekend am fost la Bacău și Iași.

La întâlnirea cu tinerii de la ‪#‎Bacău‬:
“Ne-am dori ca cineva să se gândească la viitorul nostru”;
“Nu știam că putem sta și după 18 ani în centru”.

La întâlnirea de la ‪#‎Iași‬:
“De ce trebuie să decidă mama asupra mea când m-a abandonat, nu vrea să mă crească sau să audă de mine” – acest copil a avut posibilitatea să fie adoptat însă părinții au fost împotriva adopției 🙁.

 

Personalul centrelor din Iași:
“Felicitări pentru ceea ce faci. Se fac multe cercetări pe la noi, însă tu ești primul care se deplasează și vorbește direct cu tinerii – rezultatul va fi unul real – știm și noi cum se fac cercetările astea”.

Am întâlnit tineri frumoși care își doresc să reușească în viata. Le este frică de viitor și cred că sistemul de protecție a copilului trebuie să gândească politici de suport pentru ei și după ce pleacă din centru la 18 ani.

Astăzi multi dintre ei ajung în stradă și nimeni nu mai poate face nimic.
M-am întâlnit cu câțiva tineri care la 18 ani au părăsit casa de copii și trăiesc pe străzile din Iași ca și cerșetori. Le-am povestit despre mine și apoi i-am invitat să servim masa la un restaurant în apropiere. Vânzătoarea restaurantului a fost impresionată de gestul meu și i-a servit pe fiecare cu câte un suc :). Ne-am așezat la masa și am început să discutăm:

Cum ați ajuns în ‪#‎stradă‬, a fost întrebarea mea către ei:
“Păi, am fost “integrați” în familie și apoi părinții ne-au dat afară”.

Discuțiile au continuat și pe măsură ce înaintau mă întrebau: există organizații care să ne salveze. Efectiv simțeam că pot fi salvați dar în același timp mă simțeam incapabil să fac ceva. Le-am spus scopul pentru care mă aflu la Iași și cât de mult îmi doresc să-i ajut pe ei și cei care urmează să părăsească casele de copii. Au rămas uimiți că mă mai gândesc la sistem când aș putea să-mi văd de viața mea. Le-am spus că am o misiune și acum lucrez ca visul meu să se împlinească.

‪#‎Oamenii‬ trebuie să aibă o viziune clara despre un copil din centru și copiii din centru să fie ajutați pentru a fi pregătiți pentru o viață independentă.

Mulțumesc tinerilor pentru deschidere și timpul petrecut cu mine după ce am aplicat chestionarul.

Mulțumesc reprezentanțiilor DGASPC Bacău, Iași și Neamț pentru susținerea acordată în aplicarea chestionarelor tinerilor instituționalizați.

Această ‪#‎cercetare‬ este susținută financiar de Hope and Homes for Children Romania, Desenam Viitorul Tau și domnul profesor Conf. Univ. Dr. Dan Adrian.

Cercetare - Eșecul Post-Instituționalizare!