Ați văzut filmul #Close?
Am retrăit prietenia pe care am avut-o, la 7/ 8 ani, cu Ovi și Ionuț. Colegi cu mine la Orfelinatul din Comănești. Amândoi au murit la vârsta de 8 ani, de leucemie. Despre durere nu vă pot descrie.
Sufletul meu se roagă pentru toți copiii care s-au sinucis din diferite motive. Bullying-ul e o crimă. Copiii au dreptul să fie consiliați, ajutați și îndrumați spre iubire. Ura pornește de la adulți.
Cât despre film, l-am văzut aseară, aș fi scris despre imediat însă ochii și sufletul îmi erau plini de lacrimi. Mi-a luat o oră, poate că și mai mult să-mi stăpânesc amintirile. Îi mulțumesc colegei mele Irina, de la Ministerul Sportului, că a fost alături de mine într-un moment în care mi s-au declanșat emoțiile copilăriei.
Vorba unei dragi prietene apropiate Mirela Bornagel: nu-i o rușine să fi vulnerabil. Ai rămas om și asta e cel mai important. Unii au încercat să te dezumanizeze și tu te-ai opus, ai ales să rămâi un om sensibil, frumos și luminat.
Într-un interviu pentru Vice România:
Lukas Dhont: În filmele mele abordez subiecte despre care nu am putut vorbi în adolescență, așa că pentru mine a fost mai mult o căutare a libertății. Vorbesc despre experiențe personale, deși inspirația o găsesc în alți oameni.
Aceasta a strâns testimoniale de la 150 de băieți, care au fost monitorizați pe parcursul a cinci ani. Când au fost intervievați la 13 ani despre prietenii lor, vocabularul lor era plin de emoție, sensibilitate și fragilitate. Când și-au descris relațiile de prietenie cu ceilalți băieți nu s-au temut să folosească cuvântul „iubire”. După ce au împlinit 18 ani, băieții au primit aceleași întrebări și s-a observat cum acest limbaj al iubirii a dispărut.
Iubiți-vă!
credit foto: nytimes.com
