Abuz D.G.A.S.P.C. Dolj: “Trebuie să scăpăm de ei!”

SCRISOARE DESCHISĂ, PROBABIL RETORICĂ

 

Pentru cercetarea Eșecul Post-Instituționalizare am vizitat și D.G.A.S.P.C. Dolj. Ce am văzut acolo? Copii și tineri efectiv încolțiți de frica aflării veștii că vor părăsi acel loc și vor fi abandonați. Oricât de puternic ai fi, e imposibil să rămâi stană de piatră când vezi copilași care au teama zilei de mâine.

Ieri am primit un mesaj de la o prietenă, cu un articol despre un caz învăluit în mister. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, Viorel Pătrașcu, student la Facultatea de Automatică din Craiova, locuind în centrul de plasament. A fost amenințat că va fi scos din centru, motiv pentru care a studiat și Drept Civil, pentru a se apăra în fața instanței, dar și pentru a le fi alături colegilor săi.

Deși este student în anul IV la Automatică, iar Direcțiunea Universității confirmă acest lucru, atașând și documente edificatoare, Directorul DGASPC Dolj, Florin Stancu, a declarat acum o săptămână că asta este o minciună. Studentul Viorel Pătrașcu de la Automatică nu este student, ci elev la o școală post-liceală. Ba mai mult, Viorel Pătrașcu a solicitat imperios Direcției centrului să fie dat afară, în plină iarnă, fără vreun ajutor, în mijlocul străzii. Viorel a solicitat, așadar, ceea ce nu își dorea, și anume să fie lăsat pe străzi și să nu își continue studiile, pentru că se va ocupa de agricultură în Cehia. Serios, domnule Stancu?

hemoragie-nazala

Directorul D.G.A.S.P.C. Dolj mai afirmă că El a făcut solicitare de a ieși din plasament, pentru că vrea să-și ia viaţa în propriile mâini, să se ducă la muncă în străinătate. A depus dosarul la instanţă și instanţa s-a pronunţat în sensul a ceea ce a dorit el. Între timp s-a răzgândit. Nu e la facultate, e la o postliceală. În fine… fiecare are câte o poveste care nu e întotdeauna cea reală[…]

De fapt, documentele arată cât se poate de clar că centrul a solicitat ca tânărul să fie scos din sistem. Negru pe alb. D.G.A.S.P.C. Dolj răspunde că tânărul și-a abandonat orice studiu, de aceea a solicitat.

– Stimate domnule director Stancu, vă hotărâți odată pentru totdeauna care este situația pe care vreți să o inventați? Ori cal, ori măgar. Ba a abandonat studiile și de aceea ați solicitat plecarea sa din centru, ba este elev la o post-liceală, ba a solicitat el însuși ieșirea din sistem pentru a lucre în agricultură în Cehia. In genere, când minți, nu înșiri paișpe variante pentru că pe lângă faptul că, oricum, nu te crede nimeni nici cu o variantă, mai există și acest risc de a vă înfîășura într-o cuvertură împodobită cu penibilitate.

Ce se întâmplă de fapt, stimate domn director (da, fără majuscule)? A, e retorică întrebarea. Vreți să fiți în rând cu restul DGASPC-urilor. Adică să raportați la final de an că 2500 de tineri ies mândri din centre, devenind post-instituționalizați. Așadar, trebuie să dați tot ce puteți pentru a vă debarasa de cei care se descurcă cât de cât. Nu vi se pare un abuz? Nu vă e rușine? Dumneavoastră încă vă așezați posteriorul pe scaunul direcțional și adormiți seara cu inima-mpăcată? Aveți liniște? Gândiți-vă seară de seară, când încercați să adormiți, câtă suferință produceți și că acei tineri sunt OAMENI. Ca DUMNEATA! Vi se par mai prejos doar pentru că nu au putut să-și aleagă familia? De ce le încălcați drepturile? Dumneata ți se încalcă drepturile? Nu, pentru că avem moațe în frunte.

Vă rog, în numele societății, al tinerilor care suferă din cauza unor persoane ca dumneata, să încetați cu batjocoreala. Știm oricum ce se întâmplă în centre. Violență (și am să revin în foaaaarte scurt timp cu materiale recente) din partea asistenților, injurii, traume și în final abandon.

Adresez o întrebare entităților cu rol traumatizant, denumite D.G.A.S.P.C.-uri: În afara faptului că aveți un job, că stați în confort, că vă bateți joc de tineri, că îi traumatizați fizic și psihic, că îi dați afară în plină iarnă, cu ce vă mai ocupați? Este o discrepanță între obiectivele oficiale și ce văd, aud, citesc, primesc de la tineri. Și să vă mai adresez o ultimă întrebare… acei tineri, care vor ieși din sistem, ce se va întampla cu ei? Eu nu am găsit răspunsul. Poate mi-l oferă domniile voastre.

Vă doresc multă liniște și somn odihnitor. Sper să vă bântuie și pe domniile voastre aceleași frământări cu care terorizați tinerii.

Documentele pot fi accesate AICI.