8 Aprilie – ziua ce povestește drumul emancipării

0 Comments

Ziua Internațională a #Romilor a fost declarată la Plock, în Polonia, la 8 Aprilie 1990. #Inițiativa fusese luată de către membrii celui de-al #Patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor.

De această zi legăm frumusețea și mândria apartenenței la cultura și etnia romă. Între râsete și lacrimi întinse pe secole de sclavie, excluziune socială, încălcarea drepturilor, privesc cu bucurie și salut determinarea romilor ce nu și-au pierdut fala de a spune „sunt rom!”

Se datorează să fim conștienți de faptul că o parte semnificativă a copiilor ce sunt în sistemul de stat sunt de etnie romă. Pentru toți acești copii este nevoie de continuarea luptei pentru protejarea drepturilor și a vieții, pe care o văd în culorile #curcubeului. Inocența acestor copii nu trebuie să fie spulberată și transformată într-un șir continuu de dezamăgiri și dureri din cauza #datei de la naștere, de a fi etnici romi.

Romii nu au cedat niciodată în lupta lor pentru emancipare. După o sclavie ce s-a menținut până în anul 1856 urmată de Holocaust și de excluziune socială dată de frica exacerbată și nefondată față de diferențele dintre etnii, aceștia continuă să reprezinte una din principalele minorități etnice din #România.

Lupta copiilor noștri este lupta noastră. Salut, cu ocazia acestei zile speciale, romii din toate colțurile lumii și asigur copiii #romi ce se află sub protecția noastră că sunt văzuți și că totul va fi, în final, bine!

Mesajul primit de la un reprezentant al comunității după ce l-am rugat să-mi traducă textul de mai sus: Mulțuminas le bledesche che amen a Roma Sam mișto, sa s-o rasismo ande potriva an romenchi The acasă mai sant dar na sar angal, multuminamas de blesche Che amende Roma sar mișto, camas ca o caje cando parlamentu de implichimentes ande mandi educația le romenghi, amen Visinel Mulțumindu-se Che implichindatut ca te vandasamen de romen dando dumbravenia jud sibiu, vandinazmamen The cherestea The aftar scolo vaste der ciore necazimien, amen multuminaptuse saste rome straduche but sastimo Che tri familia, multuminaptuche Ando alav de dezvleche, de ugearaptut des aves amende te dicas men.

facebook.com linkedin.com twitter.com
Categories:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un an la conducerea DGASPC Giurgiu
În perioada 4 iunie 2025 – 4 iunie 2026, la conducerea Direcției Generale de Asistență
Copiii instituționalizați, tot mai prezenți în statisticile infracționale: de ce sistemul de protecție socială nu reușește să oprească fenomenul
Fenomenul copiilor care comit infracțiuni, dar nu răspund penal, nu este de azi, de ieri,
O nouă identitate vizuală pentru DGASPC Giurgiu
La inițiativa conducerii DGASPC Giurgiu, copiii aflați în plasament la asistenți maternali au fost invitați
O premieră la DGASPC Giurgiu
Doi tineri, beneficiari de măsură de protecție specială la Apartamentul 27, structură rezidențală din cadrul
Erasmus+ șansa copiilor aflați în grija DGASPC Giurgiu de a se integra
În perioada 18 – 27 octombrie 2025, patru adolescente aflate în sistemul de protecție specială
Lansare de carte!!!
Tranziția către viața adultă este o perioadă dificilă pentru orice tânăr, dar pentru cei care