Recent am poposit pe tărâmurile sfinte ale creștinismului, iar tălpile mele au călcat cu nesaț pe cărările Ierusalimului Am urcat pe bucățile de piatră pe care umblă vorba că a pășit și Hristos. Mă așteptam să găsesc aici liniște sufletească, pace, să aud un ding și să simt că m-a luat divinitatea în brațele sale. Așa mi s-a spus că e. Astea au fost așteptările care ani de-a valma mi-au fost ctitorite în suflet pe la orele de religie. Acum simt că tot ce am sperat să găsesc nu există, iar toți ce m-au aghesmuit cu basme, nu sunt decât niște ipocriți care pun umărul, voit, pentru a susține marea piatră sub care capetele noastre stau bine, în timp ce buzunarele lor stau pline.
Vă scriu pentru a vă împărtăși impresii din vizita mea la Ierusalim. Orașul Sfânt, ar zice unii. Atât de sfânt, încât mai că-mi vine să zic aurit direct. Nu pentru că Dumnezeu și-ar fi deschis o filială a Raiului aici, nici gând. Orașul Sfânt e aurit pentru că asta face: aduce aur și bani celor puțini, în detrimentul (sau în ciuda!) sărăciei lucide a celor mulți.
Am fost în curtea în care Iisus a fost executat de burghezimea vremurilor respective. Nici nu intru bine, că un copil se apropie de mine cu ochii mari și îmi cere un bănuț; un adult îmi întinde un cadou, contra-cost bineînțeles J. Tabloul mă ia pe nepregătite, mă șochează. După câteva minute, a venit momentul să-l cunoaștem pe cel care urma să ne ghideze pe urma celei mai lungi călătorii spirituale a lui Iisus. A început să ne zică despre Golgota și poziționarea celor mai puternice religii în acel nucleu spiritual, însă nu l-am putut urmări. Mintea mi-a rămas la copilul cu ochii mari și cu mâna întinsă. Eram indignat de moartea celor câteva milioane de copii din întreaga lume, care trec din suferință în neființă și nimeni nu vorbește despre ei; milioane de copiii în memoria cărora nu avem nici un monument. Totodată m-a indignat și prezența lui Donald Trump la Ierusalim. Un circ ieftin. De ce trebuie acest spectacol? Pe cine ajută și pe cine omoară?
Spectacolul continuă…, am intrat în biserică. În mijlocul bisericii se afla o stâncă de marmură, care se scălda într-o mulțime de oameni. Piatra asta stătea acolo și era frecată în permanență de creștinii ce pășeau pragul bisericii. Inițial am crezut că-i un soi de ritual în care trebuie să speli sau sa cureți piatra. Toată lumea intra, se ducea direct la acea piatră, se apleca și începea să o mângâie, să o frece efectiv cu tot felul de obiecte, de la mâini și buze, la batice, pănglicuțe, eșarfe, iconițe, lumânări și lista poate continua la nesfârșit. Cam atât de nesfârșită a fost și mirarea mea. M-am poziționat în mijlocul bisericii și priveam, efectiv, tot acest spectacol (căci pentru mine asta a fost, un spectacol cu un regizor foarte prost).
Am renunțat la aventura de a cunoaște tot templul creștin, fiind fascinat de piatra ”sfântă” din mijlocul bisericii. Piatră a cărei mângâieri costă usturător și pentru care mii de copii mor în fiecare an :(.
Nu-i suficient să freci o piatră sfântă cinci minute ca după ce ai plecat să instigi oamenii la ură sau alte comportamente discriminatorii. Trezește-te om frumos!
Ceea ce mă doare cel mai tare e că în tot acest spectacol: DĂ-TE FĂ MAI ÎNCOLO! Milioane de oameni suferă și mor. Și alte sute de mii de copii sunt condamnați la moarte din ipocrizia unui specacol iefțin și de prost gust. Sunt sigur că ceea ce eu am văzut, Dumnezeu nu poate agrea și mai dureros e că nici nu poate acționa. Ne lasă pe noi să ne omorân într-un specacol continuu, în speranța că la un moment dat cineva se va trezi și va spune stop cu ipocrizia. Unde-i credința? Unde-i Dumnezeu în toate acestea? Unde sunteți voi oamenii? Unde?
Iubirea pentru Dumnezeu nu-i într-o piatră sfântă, e în fiecare dintre noi prin gesturile și acțiunile noastre. Câți copii de pe străzi am hrănit azi? Câți bătrâni am spălat azi? Câte persoane fără adăpost am ajutat fără să le critic? Aici se află adevărata Dumnezeire și Dumnezeu își dorește să o descoperiți.
