Terapia Ocupațională – alternativa viitorului social!

Visinel Balan

 

Joi, 10 Aprilie 2014, am luat parte, în orașul meu natal – Bacău, la workshopul “Terapie ocupațională pentru persoane private de libertate”, organizat de Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Știinte ale Mișcării, Sportului și Sănătății în parteneriat cu Penitenciarul de Minori și Tineri, Bacău și Asociația pentru promovarea învățământului European, Bacău, unde am fost invitat să vorbesc despre “Relația copiilor din centre din perspectiva personală”.

Abia sosit în țară din însorita Grecie, m-am grăbit înspre Bacău, unde am fost întâmpinat, pe scarile Universității, de doamna psiholog Lorena Bolfa, care mai apoi m-a ghidat, cu multa amabilitate, înspre sala de conferinte. Atât cât au apucat ochii mei să cerceteze, traversând în grabă culoarele Universității, trebuie să recunosc că am rămas plăcut surprins de ceea ce am văzut în jurul meu; și, mă bucur să pot spune că, nu doar Universitatea m-a suprins în acest fel: noul spitalul din Bacău este și el o adiție atât de necesară, și atât de bine-venită! Mi-a făcut realmente plăcere să-mi regăsesc orașul natal, un loc mai bun și mai primitor, ce le oferă locuitorilor săi o bine-meritată îmbunătățire a calității vieții!

“Relația copiilor din centre din perspectiva personală”: am încercat să abordez această temă într-un mod cât se poate de autentic, de sincer, nefăcând altceva decât oferindu-mi, pur și simplu, povestea; sunt aici, și AȘA am ajuns aici; asta a fost drumul meu, așa a fost să fie. Sunt recunoscător că ma pot afla azi aici, în această postură. În același timp sunt conștient de faptul că nu-mi pot asuma în totalitate creditul; deși copilăria mea a fost una fericită, și nu am gândit nicicând altfel, momentele de incertitudine, nesiguranță, singurătate au existat. Nu este ușor să crești în sistemul de protecție socială. Nu trebuie să te îndoiești nicio secundă că vei reuși, și totuși, statisticile sumbre sunt un telefon de trezire la realitate. Sunt sigur că dacă nu aș fi fost imens de norocos să fi întâlnit în drumul meu câțiva oameni speciali ce au crezut în mine și m-au investit cu credit atunci când nu aveam efectiv spre cine, sau spre ce să mă întorc, parcursul vieții mele ar fi fost, probabil, unul cât se poate de diferit; poate că aș fi fost fericit, poate că nu, nu voi ști niciodată. Însă, cu certitudine, m-aș fi aflat astăzi într-o postură diferită.
Mă simt onorat să fi avut ocazia de a mă deschide în fata acestor oameni, pentru că ei, ei sunt cei ce, prin intermediul muncii lor, interactionează zi de zi cu copii și tineri spre care destinul a întins mai puține mâini; sau poate nici măcar una; copii ce, obligați de circumstanțe fiind, s-au afundat, mai adânc și mai adânc, în această spirală descendentă, cu repercursiuni asupra lor ce le vor purta cu ei mult timp după ce vor fi fost eliberati din detenție, continuând să-i bântuie prin etichetarea, stereotipizarea și neîncrederea cu care societatea îi va privi și trata, în consecință. Munca acestor oameni este de o importanță ce e greu a fi curpinsă în cuvinte. E bine-cunoscut, este mult mai bine să previi, decât să tratezi; este însă la fel de important ca cineva să se asigure ca se iau măsuri competente pentru ca cei ce sunt, de multe ori din motive aflate înafara controlului liberului lor arbitru, astăzi, privați de libertate. Este fundamental ca acești tineri să fie reintegrați în societate. În caz contrar, excluzându-i de la participarea în viața socială și transformându-i în niște marginali, există riscul declanșării unei avalanșe de consecințe, ce vin în detrimentul, atât al societății, cât și al lor, al celor ce, prea des, noi ceilalti, îi demonizăm pentru simplu fapt ca au fost mai puțini norocoși.
Multumiri sincere doamnei psiholog de la Penitenciarul de Minori și Tineri, Bacău, Lorena Elena Bolfă pentru șansa extraordinară ce mi-a oferit-o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.