Cu ocazia aniversării a 5 ani de când organizăm conferința Povestea mea, am decis să adunăm, într-o carte, poveștile a 5 oameni care au trăit și copilărit în casele de copii din România. Cele 5 mărturisiri au fost adunate în cartea care se numește #Împreună și pe care am lansat-o la începutul lunii iunie la Teatrul Național din București.
Scopul principal al cărții a fost să demonstrăm că tinerii crescuți în sistemul de Protecție a Copilului nu sunt paria societății. Ei sunt puternici, capabili să vadă dincolo de suferințele proprii, de nedreptăți, și un exemplu pentru fiecare dintre noi.
Acești oameni au reușit să treacă cu fruntea sus peste trecutul tumultuos presărat de abuzuri și să își urmeze visele. Astăzi, sunt pe cont propriu și lucrează ca psihologi, traineri sau activează ca voluntari pentru tineri instituționalizați etc. Sunt oameni cu profesii frumoase, școliți și interesați să aducă plus valoare societății românești.
De asemenea, această carte, prin mărturisirile conținute, dorește să oglindească sistemul corupt și deloc prietenos în care mii de copii sunt obligați să trăiască și să se formeze ca oameni: „asistenții (cei mai mari dintre noi) ne asupreau și ne umileau prin bătăi repetate întrucât primiseră undă verde de la educatori! Aceștia aveau o zicală: vă batem pentru că și noi am fost bătuți la rândul nostru (…) Am apucat și eu perioada când mi s-a luat de către aceștia gustarea sau echipamentul pe care îl primisem. Asistenții îți luau gustarea de la ora 11.00 și 16.00, iar educatorii luau acasă din rechizite, echipamente și din ajutoare”. (Sebastian Rusu, Povestea lui Vasile)
Educația se face cel mai des prin corecții fizice, fără ca măcar să i se explice copilului unde a greșit: „la 5 ani, când desena bastonașe pe caiet ca să învețe să scrie, Vișinel a greșit o linie. S-a furișat în debaraua în care educatoarele țineau rechizite și a găsit o gumă de șters. A băgat-o în buzunar și s-a în-tors la banca lui. Nu prea interacționasem pe violență cu doamna Primicheru. Cred că m-a pârât cineva c-am furat radiera. M-a întins pe catedra mică, mi-a dat pantalonii jos, s-a urcat cu picioarele pe mine, mă ținea de spate cu o mâna și cu picioarele pe picioarele mele. Cum eram la fundul gol, cu arătătorul a dat cu o sete, deci femeia s-a descărcat în momentul ăla de tot, eram mov. Pe lângă bocet, n-am mai mers o perioadă, în halul ăla m-a bătut.“ (Alina Medoaia, Povestea lui Vișinel)
Atunci când bătaia cea ruptă din rai nu are niciun efect, iar copilul are o personalitate prea pu-ternică, se apelează la soluții controversate, cum ar fi administrarea de medicamente pentru tulburări psihice, fără a face mai întâi consiliere cu acel copil: „(…) eram un copil rebel, destul de obraznic… e, mi s-a pus la un moment dat problema dacă am tulburări de comportament. Cu toate că eu nu aveam, că mi s-au făcut de multe ori electroencefalograme… și au început să-mi dea, pentru o perioadă destul de lun-gă de timp, medicamente. Atunci era la noi, la copii, psihiatru doamna M., care la un moment dat a fost și arestată pentru corupție. Țin minte că am început în clasa a patra tratamentul ăsta (n.r. neuropsihic) și că doamna învățătoare se plângea mereu îngrijitoarelor noastre că eu, de la pastilele astea, adormeam la ore. Eu credeam că sunt bune, pentru că doamnele îmi ziceau că sunt pentru sănătatea mea.” (Andra Juverdeanu, Povestea lui Cosmin)
În aceste condiții, ei merită cu atât mai mult încurajările și felicitările noastre pentru tăria de caracter de care au dat dovadă, pentru că nu s-au lăsat înfrânți de sistem și pentru că azi, fiecare dintre ei continuă să lupte împotriva sistemului și să-i ajute pe tinerii instituționalizați. Cu atât mai mult cu cât o fac în memoria copiilor care au murit în centrele de plasament din cauza neglijențelor, dar și a tinerilor care s-au sinucis pentru că psihic nu au reușit să facă față unei vieți dezolante. „Supraveghetorii îi trimit deseori pe cei mari să le țină locul, în timp ce ei se întâlnesc și beau cafele, în camerele lor de la capătul fiecărui etaj. Tentativele de sinucidere sunt frecvente. Unul dintre episoadele traumatizante care i-au rămas lui Virgil în minte pentru toată viața a fost momentul când un copil de 10 ani și-a tăiat venele în prezența lui și a colegilor din cameră, în semn de disperare. Băiatul n-a mai putut să reziste abuzurilor prin care trecea în fiecare zi. Copilul acela n-a murit, însă un altul, un puști de opt-nouă ani, și-a găsit sfârșitul, cu șira spinării frântă, între două paturi de metal. Băieții cei mari îi încolonau, ca de obicei, pe cei mici, să meargă la spălat. Un puști zglobiu a ieșit din rând, sfidându-le autoritatea. Un vlăjgan l-a înșfăcat și l-a trânit între două paturi. Copilul a murit pe loc.” (Flavia Andreea Drăgan, Povestea lui Virgil)
Sunt copii abuzați psihic, fizic și sexual care de cele mai multe ori nu au parte de un ajutor specializat, oferit de consilieri și psihologi. Mai mult de atât, ei sunt ținta prejudecăților și a stereotipurilor sociale. „L-am întrebat pe Tiberiu dacă au fost zile, la ocazii speciale măcar, în care colegii lui să-i fi adus cadouri sau dacă vreun coleg l-a luat să doarmă la el acasă. Răspunsul a fost un ”Nu” categoric. Cam aceasta este și reacția societății, în general, atunci când vine vorba despre orfani, de care ne aducem aminte doar la Crăciun, când, chipurile, devenim brusc mai buni. Ei există și chiar dacă stau ”ferecați” după acele porți de fier, pe care dacă vrei să le treci ai nevoie de zeci de aprobări de la autorități, fiecare este un suflet care merită la fel de multe ca fiecare dintre noi și care are vise frumoase.” (Alina Boghiceanu, Povestea lui Tiberiu)
Vă sfătuim, dacă ne permiteți, să parcurgeți această carte și să vă documentați și pe cont propriu în legătura cu viața din centrele de plasament. Veți descoperi lucruri de neconceput pentru o societate civilizată, dar și oameni minunați care au fost în stare să lupte și să câștige lupta. Însă, pentru a câștiga războiul este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Trebuie să fim #Împreună.
Cei care doresc să achiziționeze cartea #Împreună o pot face începând cu luna iulie, când vom scoate o nouă ediție revizuită.
Realizarea evenimentului a fost posibilă cu sprijinul financiar al Băncii Comerciale Române – BCR și trofeele au fost oferite de perso.ro – atelier cu personalitate.
