În dialog cu mama celor 5 suflete adoptate:
„Pot să-l am în suflet, dacă nu se poate fizic.” Așa începe conversația noastră, despre copilul de 650g abandonat de părinți la naștere și salvat de doamna dr.Mirela Siminel, medicul-șef al Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal „Filantropia”, din Craiova.
Momentele petrecute la telefon, alături de o mamă adoptivă, m-au făcut să mă simt un impostor. Mă simțeam incapabil să fac ceva pentru această mamă extraordinară care a salvat un suflet de om de la moarte și care a trăit revelația unei noi adopții. Mamă a 5 copii adoptați, dr. Mirela Siminel dorește să salveze un nou copil de la moarte, oferindu-i acestuia familia de care are nevoie. Nu cere mult. Își dorește ca această fată, abandonată la naștere, să beneficieze de dragostea părinților.
Cu lacrimi în ochii și în suflet, vă redau scrisoarea primită:
SCRISOAREA UNEI MAME ADOPTIVE:
„Sunt dr. Mirela Siminel, medicul-șef al Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal „Filantropia”, din Craiova și mama a 5 copii adoptati.
Cu respect, vă expunem, din partea domnului Girju Alexandru, povestea acestui copil de 650g la naștere: o luptătoare nascută din sarcină gemelară, sora decedând la 26 zile.
Suntem o familie (Siminel Petrișor și Mirela) cu 5 copii, toți adoptați (Ana-Maria, Ciprian, Teodora, Nectaria-Maria și Andrei), pentru care averea nu se măsoară în capital material, ci uman, respectiv dragostea pentru acesti copii, disponibilitatea deplină pentru a asigura dezvoltarea normală psihoneuromotorie și, mai ales, afectivă.
În același fel, ne-am legat afectiv și de această micuță care, în toată perioada grea din spital, nu a avut pe nimeni din familie, mai ales pe mama ei, care să o îngrijească. Da, personalul nostru medical și-a făcut treaba profesional și a salvat un copil de 27-28 săptămâni și 650g, care a crescut până la 3800g. Perioada a fost lungă: 5 luni în care copilul recuperat a relaționat cu noi, cei din spital, și cu noi, cei din familia mea, botezând copilul Constantina (21.05.2017), în regim de urgență, pentru că viața îi era pusă în pericol. Brațele noastre au înlocuit, pentru scurt timp, brațelemamei. Dar căldura părintească nu a simțit-o niciodată!
În momentul în care a fost nevoie, am început kinetoterapia de recuperare a deficitelor neurologice. Dar totul s-a oprit pentru că cererea noastră de plasament în familie nu a primit răspuns. În schimb, D.G.A.S.P.C. Olt a trimis copilul la o asistentă maternală specializată.
După ce am primit transferul fetiței de la Spitalul Caracal, nimeni nu a mai venit să întrebe sau să o vadă.
Ce filiație spune legea că trebuie să ai ? Aceea din niște înscrisuri? Unde a fost această filiație timp de 5 luni? De ce luptăm noi, nașii ei? Pentru ca, între două sisteme sau două județe și niște legi, să nu se piardă șansa unui copil la o viață normală de familie. Timpul, pentru un copil în primul an de viață, este esențial pentru recuperare și dezvoltare. Nu contestăm profesionalismul unui asistent maternal, dar nu e medic care să vadă, la timpul potrivit, orice deficit. Ori, acest copil cu prematuritate extremă are foarte multe particularități. Despre acest lucru este vorba, despre sansa ei de a avea și o familie și un medic lângă ea, permanent.
Am avut o discutie la DGASPC Dolj, în vederea plasamentului, dar cazul depindea de județul Olt, deși copilul era spitalizat în Dolj. Am depus cererea de plasament familial, actele doveditoare ale botezului, actele privind starea copilului de sănătate la DGASPC OLT, cu numărul de ordine pe care îl anexăm. Toate actele necesare la dosar le anexăm în copie.
Ne permitem să anexăm și câteva fotografii, dragi nouă, care arată un copil încă în căutarea dragostei de familii, pe care, ne tememe, o va găsi destul de târziu.
Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru disponibilitatea dumneavoastră!
Cu stimă,
Familia Siminel”
L-am sunat pe directorul instituției de protecție, D.G.A.S.P.C. Olt, care îmi repetă: „am respectat legea. Copilul trebuie să fie reintegrat. Oricum nu poate fi adoptat până nu se caută familia biologică”.
Să înțeleg că un copil, născut prematur, 650g, cu șanse mari să moară, are nevoie de o procedură de cel puțin un an ca să aibă o familie care să-l iubească. Ne auzim? Vă spun, acest tip de abordare nu urmărește interesul superior al copilului, ci mai degrabă îl condamnă la o dizabilitate emoțională pe viață și, într-un final, la moarte.
Am spus și o repet: în România nu există protecția copilului și nu s-a urmărit niciodată interesul superior al copilului.
Vă rog ajutați-mă cu un share, cât mai mulți, pentru a da șansa copiilor abandonați la o familie. Constantina merită o familie definitivă, nu temporară. E timpul să ne oprim în a ne juca cu viața acestor suflete.
Fiecare copil are dreptul la o familie! Instituționalizarea e o crimă!
