Lacrimile îngerilor orfani vor curge în ajunul Sfântului Nicolae

Pentru a doua oară în România, pe data de 5 decembrie, orele 18:00, sute de tineri, părinți și copii vor celebra solemn, în Piața Universității la ieșirea gurii de metrou Spitalul Colțea, încetarea din viață a celor aproximativ 38.000 de copii și tineri instituționalizați în casele ocrotite de statul român. Inițiativa aparține tinerilor crescuți în orfelinate, sub coordonarea lui Vișinel Balan, președinte fondator al Asociației Desenăm Viitorul Tău și Consiliul Tinerilor Instituționalizați din România.

Cu sprijinul Consiliul Tinerilor Instituționalizați Marșul îngerilor are loc în București, Cluj, Satu Mare și Bacău.

Comemorarea trecerii în lumină a morților este un act simbolic împotriva crimelor pe care sistemul de protecție a copilului le-a comis sau ignorat. Reprezentanții Asociației Desenăm Viitorul Tău susțin că, numai între 1988 şi 1989, jumătate dintre copiii internați în casele de copii au murit de foame, de frig, de boală sau mâncaţi de şobolani. La spital nu mai erau primiţi sub nicio formă. După ce regimul a căzut, iar copiii au început să fie îngrijiţi, n-a mai murit niciunul, dezminte Lorand Schmitd, director din cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Mureș. Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, aproape 4.800 de copii și tineri au murit în centrele de plasament sau case de reabilitare neuropsihică. Un număr insignifiant, însă dac-ar fi să luăm în calcul toți cei 27 de ani, cifra se triplează simplu. Fără să mai punem la socoteală ignoranța sau incapacitatea unui stat de drept. Astfel de distrugeri de vieți au un nume: crime împotriva umanităţii. Şi totuşi, partea a doua a tragediei este muşamalizarea ei în cei 27 de ani care au urmat. Nicio anchetă, niciun vinovat. Subiectul a fost tratat târziu şi dezbătut marginal. În realitate, este una dintre cele mai mari răni deschise ale României. O naţiune adevărată n-ar fi avut somn până n-ar fi văzut criminalii în puşcărie, de la personalul lagărului până la prim-secretar şi miniştri. 

Îngeri uciși de sistem, abandonați în întuneric. Gabriel, orfanul părăsit la 3 ani, având ambii părinți decedați, este mai întâi abandonat de rude, apoi, la moartea sa, este abandonat și de autorități. Timp de trei săptămâni, trupul său neînsuflețit a așteptat să fie revendicat de la morgă.

Acum doi ani, presa era zguduită de scandalul a doi morți, printre care și o copilă de numai 13 ani, dintr-un centru de plasament din Craiova. Leșinată, străvezie la față, micuța este transportată de urgență la spital, dar se stinge în ambulanță, după mai multe resuscitări. Cristina, în vârstă de 14 ani, s-a spânzurat acum doi ani, răpusă de durere din cauza deciziei luate de cei de la Direcția pentru Protecția Copilului. După 11 ani în care crescuse alături de o „mamă de împrumut”, statul a decis să o readucă la orfelinat. La cinci zile de la tragedie, Nicu de 19 ani, din același centru de tip familial, prieten bun cu fata, şi-a anunţat pe Facebook sinuciderea şi s-a aruncat de pe un bloc. Nicu a fost cel care a înţeles cel mai bine suferinţa Cristinei, care îşi dorea enorm să se reîntoarcă la familia care a crescut-o timp de 11 ani. Înainte să îşi pună capăt zilelor, fata a lăsat un mesaj: „Mami, te iubesc. De ce v-aţi răcit de mine şi nu m-aţi luat”. Nimeni nu a văzut că, rămas fără prietena lui cea mai bună, Cristina, băiatul suferea. A scris pe pagina personală de Facebook următorul mesaj după ce adolescenta s-a spânzurat de o ţeavă de gaz: „Ne erai o persoană importantă în inimile noastre. Şi acolo de unde eşti sigur te uiţi la noi. Cristina, nu esti singură.” Nicu a mai avut trei tentative de sinucidere, contestate de conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj. „Suferinţa din sufletul meu nu o poate calma nimeni. Aşa că preţuiţi viaţa, pentru ca e una singura. Vă pup. Adio!”. A fost declanaşată o celulă de criză, însă la nivelul instituţiei nu are nimeni ce să îşi reproşeze. În cazul Cristinei s-a respectat legea, iar în cazul lui Nicu nimeni nu a ştiut că a mai avut alte trei tentative de suicid. Un alt adolescent, în vârstă de 14 ani, părăsit de părinţi şi internat într-un centru de plasament din localitatea Prilipeț, județul Caraș-Severin, a fost găsit spânzurat într-o anexă a centrului. “Din primele verificări efectuate la faţa locului şi în urma examinării medico-legale s-a stabilit că minorul s-a sinucis, în cauză neexistând suspiciuni de omor. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru a efectua cercetări pentru moarte suspectă”, se arată într-un comunicat. Potrivit unor surse judiciare, tânărul s-ar fi sinucis din dragoste. Prietena lui i-ar fi spus că nu mai dorește să discute cu el, iar el i-a trimis, în repetate rânduri, mesaje în care o avertiza că va face un gest necugetat. Aceleaşi surse au declarat că tânărul și cei doi frați ai săi au fost părăsiți în anul 2012 de către părinții plecați la muncă în străinătate. Copiii au fost atunci găsiți abandonați în locuința familiei din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin. Alexandru Toma, de 20 de ani, s-a aruncat în miez de noapte de la etajul 10 al blocului cu cinematograful Geo Saizescu din cartierul Ostroveni. Tânărul instituţionalizat la Centrul 4 „Andreea” din Ostroveni a crescut în ultimii ani mai mult pe străzi. El, ca şi alţii, a murit din cauza unui stat indolent şi prost organizat.

Nici anul trecut aceste orfelinate nu scapă de umbra sinuciderilor. Un tânăr care muncea cu ziua s-a sinucis din cauza salariului şi a mizeriei. De un an de zile lucra la o firmă. Avea cu ce să se îmbrace, dar n-avea ce să mănânce și nici bani să-și plătească chiria. Nu plângea şi nu se certa cu nimeni. Dormea pe timpul verii împreună cu cei cu care formase o familie în curtea grădiniţei cu program prelungit aparţinând Şcolii Generale nr. 13 din Ostroveni. Iarna era prea frig şi dormeau pe scările de bloc. Deși inițial ipoteza sinuciderii a fost cea care a împânzit cartierul, mai multe persoane din zonă care îl cunoşteau și-au arătat reticența, afirmând că tânărul era plin de viaţă şi nu se plângea niciodată de problemele sale. Tinerii, orfani şi ei, i-ar fi reproşat lui Alexandru că a întreţinut relaţii cu o fată din gaşcă, prietena unuia dintre ei. Se pare însă că acest conflict a degenerat în noaptea tragediei. Printre cei care l-au cunoscut, se aude că un tânăr recent integrat în familie l-a împins de la etajul 10. Alexandru s-a dezechilibrat şi a căzut. Reprezentanții IPJ Vâlcea susțin că în cazul morții suspecte a lui Alexandru s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi se efectuează cercetări până la stabilirea adevărului. Cum ar putea poliţia, de pildă, să stopeze fenomenul tinerilor pentru care strada le e casă, când după 18 ani de instituționalizare sunt marginalizați și aruncați în stradă de către stat? Toţi aceşti tineri ar fi trebuit să fie daţi în plasament în familii responsabile de când erau mici.

Printre ei sunt tineri care vor să îşi schimbe viaţa, care se angajează, precum Alexandru, dar sfârşesc aruncaţi pe caldarâm din cauza depresiei, a unui accident sau agresați tocmai de aceşti tineri care nu se vor integra niciodată într-o societate cu reguli bine stabilite. Numărul lor a crescut însă. Sunt o adevărată bandă. Unii cerşesc, alții fură. Totul din cauza unui stat incapabil să prevină astfel de situaţii. Un alt tânăr din Mureș atrage atenția opiniei publice. Gabriel, în vârstă de 21 de ani, părăsit de la numai 3 ani și crescut într-un centru de plasament din Târgu-Mureș, este găsit mort lângă malul unui râu, spânzurat de o creangă, fără să lase vreun bilet de adio. Și-ar fi pregătit scenariul morții timp de câteva săptămâni, relatează câțiva colegi cu care a crescut. Nici Poliția și nici Protecția Copilului Mureș n-au găsit urme de violență, însă au existat clar motive de îngrijorare, spune un tânăr apropiat lui Gabriel. Acesta și-a schimbat atitudinea – dintr-un copil vesel, a ajuns să-și regrete zilele, a devenit mai retras, nu mai avea chef să vorbească. Izolat de lume, Gabriel și-a pregătit jurământul întoarcerii în țărână, lăsând prietenilor loc de o mulțime de întrebări. Funeraliile au fost sponsorizate și pregătite de către o fundație creștină, căci autoritățile nu l-au recunoscut, iar ambii părinți ai tânărului sunt decedați, așa că a rămas neidentificat de rude până în ultimul moment. Timp de trei săptămâni, Gabriel a fost abandonat la morgă.

Copiii orfani mor pe capete în România. 852 de decese în orfelinate în perioada 2013-2015

În spatele acestor cifre se ascunde un adevăr dureros. Mii de tineri și copii crescuți în centrele de ocrotire mor din cauza neglijențelor medicale sau a abuzurilor comise de personalul de îngrijire. Cel mai trist lucru este, însă, numărul alarmant pe care Ministerul Muncii îl anunță cu lejeritate în presă: cinci copii mor în fiecare zi. Ați citit bine! Se întâmplă mai ales în situațile descoperite de organizații și publicate, mai apoi, în presă. Dar ce se întâmplă în situația cauzurilor izolate, unde copiii beneficiază de îngrijire deplorabilă, unde personalul este nepregătit și instituțiile slab finanțate? De 27 de ani, acest sistem este blamat nu doar din cauza atrocităților descoperite de media, ci și din cauza eșecurilor nesfârșite a miilor de tineri care părăsesc orfelinatele după vârsta majoratului. În spatele acestor crime împotriva umanității se ascund oameni instruiți să renunțe la empatie, la iubirea față de semenii lor. Fără pregătire de specialitate, prost plătiți, oamenii sistemului continuă să demonstreze că în dramele sunt ascunse de ziduri de care nu poți să treci. Vechi, reci și groase. De la 700 de instituții mamut pentru 100.000 de copii, câte număra România imediat după revoluție, astăzi mai avem 90 de centre structurate după vechiul model (în care locuiesc aproape 11.000 de copii) și 84 care au fost reamenajate în sistem modular, cu dormitoare cu mai puține paturi. Mai sunt, de asemenea, 58 de centre de plasament clasice pentru copiii cu dizabilități și 45 de centre restructurate. În 24 de ani, de la o mortalitate infantilă post-natală de 18% în primul an de viață (8.471 de decese în 1990), România a ajuns la o rată de 4,2% (2.250 în 2009).

Cifrele care ne arată îmbunătățirea sistemului de sănătate și a îngrijirii în primul an de viață sunt însă aceleași care ne plasează în continuare pe primul loc în UE în materie de mortalitate infantilă. Specialiștii spun că la 10 ani de la introducerea noii legislații pentru protecția copilului, România a reușit să aplice aproximativ 50% din ce și-a propus pe hârtie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ne bate obrazul. Protecția Criminalilor, condamnată degeaba chiar și după cazul lui Valentin. Moartea tinerei Constantin Vasilică, cazul numărul doi pe lista plângerilor penale împotriva sistemului

Acum trei ani, pe 17 iulie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamna definitiv România în Cazul Centrului de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României. La vremea respectivă, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat Curtea în numele domnului Valentin Câmpeanu (reclamant) la 2 octombrie 2008 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenție), cererea fiind înregistrată cu nr. 47848/08. Pe durata procesului, CRJ a beneficiat de consiliere din partea Interights, un ONG din Londra cu activitate în litigii pe drepturile omului. În sentința definitivă, judecătorii CEDO au hotărât cu unanimitate că autorităţile române au încălcat art. 2 al Convenției – Dreptul la viață – atât sub aspect material, cât şi sub aspect procedural. De asemenea, judecătorii CEDO au hotărât cu unanimitate încălcarea art. 13 din Convenţie – Dreptul la un recurs efectiv –, coroborat cu art. 2 din Convenţie, de către autoritățile române.

La mai bine de doi ani după reclamarea tragediei la CEDO, Centrul de Investigații Media descoperă un caz șocant, similar cu povestea lui Valentin. Vasilica Constantin, născută în 1989 și abandonată la naștere, a trăit toată viața în sistemul românesc de protecție pentru persoanele cu dizabilități. Sistemul de protecție socială în care a trăit i-a adus o infecție cu HIV și i-a pus un diagnostic de encefalopatie cronică infantilă. În sistemul de protecție a dezvoltat retard psiho-motor sever și tot prin grija sistemului de protecție a ajuns în lagărul Endemedica de la Bragadiru, denumit „Centru de protecție și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități”. După nici doi ani petrecuți aici, Vasilica a murit de ziua copilului, în 2016, la 27 de ani. La vremea aceea, Vasilica cântărea doar 34 de kilograme. Centrul de Investigații Media a scris, la sfârșitul anului trecut, despre afacerea Endemedica, mascată sub denumirea de centru de protecție și asistență pentru adulți cu dizabilități.

Un fost asistent de ambulanță pe nume Teodor Lazăr, patron de policlinică în Popești, lângă București, a transformat în 2014, peste noapte, un fost azil de bătrâni pe care-l deținea în Bragadiru în centru pentru persoane cu dizabilități. Tocmai ce primise în îngrijire mai multe persoane cu deficiențe mintale, printr-un contract semnat de fostul președinte al Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități, Mihaela Ungureanu, în funcție cu rang de secretar de stat până de curând, inclusiv în Cabinetul Cioloș. Ungureanu era, la acel moment, șefa asistenței sociale din Sectorul 3.

Teodor Lazăr și soția lui, Nadia, medic de familie, se mai întâlniseră cu domeniul asistenței pentru persoane cu dizabilități: policlinica lor a asigurat serviciile medicale pentru cei 30 de beneficiari dintr-un astfel de centru aflat în Breaza. Centrul de Investigații Media a descoperit și reclamat penal faptul că șase dintre cei 30 de beneficiari de aici au murit în condiții suspecte și cinci din cele șase certificate de deces sunt completate în fals.

Cât despre cazurile sinuciderilor, dar și a copiilor morți în centrele de îngrijire și de ocrotire specială nu rămâne decât să ne întrebăm: câți copii mai trebuie să piară, câți tineri mai trebuie să moară? Până când? Asta este întrebarea pe care ne-o punem mereu sub semnul îngrijorării. Cât despre morții ascunși de sistem, dar și cei 10% din tinerii care se sinucid după ce părăsesc sistemul de protecție a copilului, ei ilustrează un pas spre revoltă, o reacție la masacrul împotriva umanității. Ceva trebuie să se schimbe! Sistemul sau oamenii? Oamenii din sistem sau legea? Legea sau conștiința divină?

În 2017 alți 9 copii s-au sinucis și puțini sunt aceia care au răspuns.

Pe ei și mulți alții îi comemorăm în data de 5 decembrie a fiecărui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.