Pe 1 decembrie, 2017, deveneam, oficial, consilierul personal al domnului senator Vlad Alexandrescu. Și, uite așa, începea călătoria dezbaterilor despre viața tinerilor instituționalizați și post-instituționalizați, precum și vizitele din centrele de plasament.
O călătorie grea, cu retrăiri și momente extrem de sensibile. Pe cât de puternic aș fi crezut că sunt, pe atât de slab deveneam în fața durerii. Am plâns mult, uneori, extrem de mult. Sughițam de durere. Era prea mult, era prea puțin, nici eu nu mai știu. Ideea e că n-am simțit nevoia de a mă retrage, deși sufeream. În toată perioada asta, Vlad Alexandrescu a fost alături de mine, m-a ghidat și organizat, pentru a rezista emoțional la ceea ce urma să descoperim sau ceea ce trăiam deja. Am continuat, pentru că am avut omul potrivit, la locul potrivit.
Iată și realizările datorate acestei colaborări:
1. Totul a început cu o dezbatere, la Senatul României, în care tinerii, care au trecut prin experiența caselor de copii, au povestit despre durerea abandonului, despre experiența caselor de copii și, nu în ultimul rând, despre psihiatrizare.
Poveștile lor, precum și experiența trăită în vizitele efectuate în centrele de copii, spitalele de psihiatrie pediatrică de-a lungul anului 2018, vor fi prezente într-un raport moral, ce va fi lansat de domnul Senator Vlad Alexandrescu, în perioada următoare.
Ce vă pot spune este că această călătorie ne-a conectat la o realitate dură în care acești copii n-au perspective sau speranță, dar au o lipsă totală de orizont.
Aproximativ 18.000 de copii/ tineri sunt în continuare în centre de plasament/ rezidențiale. Habar n-au ce se întâmplă cu ei. Sunt fără perspective educaționale, mulți dintre ei fiind trecuți în învățământul special, în mod abuziv. La 18 ani li se spune: „s-a terminat perioada în care statul vă ocrotește, aici e poarta centrului, vă rugăm să eliberați…”
Nu există pregătire pentru viață. Ei nu rezistă nici măcar pe stradă :(. Foarte mulți tineri mi-au spus că sunt de fapt „carne de tun”, „carne de prostituție” și se află la cheremul, probabil, al unor traficanți de carne vie, de mână de lucru.
Foarte mulți se îmbolnăvesc repede, uneori se îmbolnăvesc chiar în centru, foarte grav. Și mulți mor. Alții se sinucid. Rata de sinucidere între tinerii între 18-20 de ani, care ies din centre, e mare. Asta pentru că sunt confruntați, dintr-o dată, cu o viață căreia nu-i pot face față.
Instituționalizarea este mai mult decât o pedeapsă, este forma prin care mutilezi pe viață emoția copilului. Odată devenit adult, el se revoltă pentru ceea ce e și pentru ceea ce nu a fost vreodată: un copil, un OM iubit!
2. Am solicitat o serie de informații de la instituțiile de protecția copilului, de la nivelul fiecărui județ, dar și de la autorități naționale pentru protecția drepturilor copilului și adopție. Informațiile sunt despre condițiile de viață, psihiatrizare, medicamentație, abuzuri, decese, sinucideri, trafic de droguri, prostituție, s.a..
Cei care ar trebui să urmărească interesele tinerilor abandonați nu s-au preocupat niciodată de găsirea unei soluții pentru ca aceștia să nu ajungă direct pe stradă, după ce le-a încetat măsura protecției speciale.
Mulți dintre tinerii care părăsesc casele de copii ajung în centrele de detenție, pe străzi sau se sinucid, motiv pentru care am solicitat măsuri în acest sens.
3. Felicit Guvernul pentru că a venit cu o propunere de lege, în 2018, prin care să li se asigure locuri de muncă tinerilor instituționalizați. Astăzi, se află în parlament legea de modificare și completare a Legii Copilului, prin care tinerii care părăsesc sistemul de protecție socială vor beneficia de 3 salarii minime pe economie (~6.240 lei). E o modificare la care am contribuit, personal, și voi contribui ori de câte ori se impune. Mi-aș fi dorit ca această subvenție să fie acordată pentru cel puțin 6 luni, deși acești tineri au nevoie de suport pentru o perioadă de măcar 2 ani de zile. Dar, cine să înțeleagă?
Avem de muncă! E un nou pas în reprezentarea copiilor abandonați în instituțiile statului. Mulțumesc, pentru toată deschiderea și colaborarea, colegilor din Consiliul Tinerilor Instituționalizați și din Vocea Copiilor Abandonați.
4. Zeci de anchete solicitate. Activitatea cu domnul senator Vlad Alexandrescu aduce multe noutăți, așa cum au fost sesizarea Parchetului de pe lângă județul de domiciliu al victimei sau sesizarea instituției Avocatul Copilului pentru abuzurile semnalate de copiii din centre și nu numai. Ce-i drept, această instituție abia pornește :). Mergem înainte! Nu renunțăm!
Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria de domiciliu al victimei în 7 județe: Ialomița, Neamț, Bacău, Sibiu, Vrancea, București, Tulcea.
România se laudă cu cele mai bune reforme în ceea ce privește drepturile copilului, dar, cu toate astea, nimeni nu-și asumă răspunderea pentru cazurile de abuz în casele de copii. Și, mai rău, atâtea mii de suflete sunt condamnate să crească în centrele de copii pentru că le este interzis dreptul la o familie.
N-am să scriu mai multe, pentru că aștept și eu, ca și dumneavoastră, raportul moral. E cel mai detaliat și cel mai complex raport din istoria României, care tratează cu detalii viața copiilor abandonați în instituțiile de stat.
