La raport – Capitolul I

 

 

Pe 10 Februarie 2017 deveneam, oficial, consilierul personal al domnului deputat Iulian Bulai. Pe 1 decembrie 2017 m-am alăturat domnului senator Vlad Alexandrescu, motiv pentru care am convenit de comun acord cu domnul deputat Iulian Bulai ca de la 1 aprilie 2018 să-mi concentrez activitatea doar la domnul senator.

Ce-am reușit să fac pentru copiii abandonați în 14 luni, adică un an și două luni?

  1. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a da șansa copiilor abandonați la o familie prin modificarea și completarea regimului juridic al adopției – Legea 273/2004.

Timp de un an de zile, s-a lucrat la această lege. Au fost organizate o serie de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor de protecția copilului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, tineri instituționalizați și organizații non-guvernamentale în domeniul adopției. Toate acestea pentru a se creiona o lege cât mai bună și de reprezentare a interesului superior al copilului de a crește într-o familie. Cred cu tărie că nimic nu-i mai important decât familia, pentru buna dezvoltare a unui copil.

Instituționalizarea este mai mult decât o pedeapsă, este forma prin care mutilezi pe viață emoția copilului. O dată devenind adult, el se revoltă pentru ceea ce e și pentru ceea ce nu a fost vreodată: un copil, un OM iubit!

Proiectul pentru modificarea și completarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției a fost depus pe 13.03.2018 la Biroul Permanent al Senatului României.

  1. Am solicitat informații din partea Guvernului României cu privire la garanțiile post-instituționalizare. Sunt foarte interesat de ceea ce se întâmplă cu tinerii care părăsesc casele de copii, așa încât am adresat o serie de întrebări pe această temă. Răspunsul Ministerului Muncii este unul halucinant, împotriva tinerilor abandonați. Regretabil, n-am renunțat și nici nu renunț.

 

Cei care ar trebui să urmărească interesele tinerilor abandonați nu s-au preocupat niciodată de găsirea unei soluții pentru ca aceștia să nu ajungă direct pe stradă, după ce le-a încetat măsura protecției speciale. Mulți dintre tinerii care părăsesc casele de copii ajung în centrele de detenție, pe străzi sau se sinucid, motiv pentru care am solicitat măsuri în acest sens. Felicit Guvernul că a venit cu o propunere de lege în 2018 prin care să li se asigure locuri de muncă tinerilor instituționalizați. E un prim pas! Voi urmări activitatea Guvernului și voi face tot ce-mi stă în putere pentru a reprezenta interesele copiilor abandonați în relația cu instituțiile statului.

  1. Am fost interesat despre soarta supraviețuitorilor romi deportați. Încă o dată mi se confirmă faptul că avem de-a face cu un Guvern care tratează cetățeanul doar din perspectiva intereselor personale. Un Guvern infractor care se legitimează prin încălcări masive ale drepturilor omului.

E regretabil că nu am reușit ca popor să ne compensăm, #pebune, față de romii deportați în Transnistria, R. Moldova și nu numai.  Avem o datorie morală față de acești oameni și față de toți cei care au suferit în regimurile totalitare. Suntem responsabili de emoția acestor oameni și suntem obligați moral să venim în întâmpinarea nevoilor lor.

  1. Am solicitat 6 anchete din partea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu privire la suspiciuni rezonabile de abuz împotriva copiilor după cum urmează:
    1. Abuz la D.G.A.S.P.C. Neamț;
    2. Abuz la D.G.A.S.P.C. Timiș;
    3. Abuz la D.G.A.S.P.C. Caraș-Severin;
    4. Kritof I. condamnat la moarte de către D.G.A.S.P.C. Ilfov.
    5. Moartea suspectă a unui copil la D.G.A.S.P.C. Neamț.
    6. Copii de închiriat în județul Neamț.

Deseori, răspunsul autorităților a fost: dosarul se află la poliție motiv pentru care nu vă putem oferi informații în acest sens. Deseori aceste anchete se lasă cu mușamalizări și, după o perioadă, se șterg sau se consideră că nu reprezintă suspiciuni rezonabile de abuz și se anulează orice anchetă.

  1. Am fost preocupat de situația tinerilor care părăsesc centrele de copii și n-au buletin.

Răspunsul autorităților cu privire la actele de identitate a fost clar: buletinul provizoriu este un act oficial și are aceeași putere ca și buletinul clasic.

  1. Am fost preocupat de numărul copiilor care au murit în centrele de copii și de cine se face responsabil de moartea lor.

Din nefericire, nu avem o cifră reală a numărului de copii care au murit în orfelinatele groazei din ’89 și până în prezent. Știm însă că în România, din 2011 până în 2015, au murit 397 de copii din centrele de copii, la nivel național.

România se laudă cu cele mai bune reforme în ceea ce privește drepturile copilului, dar, cu toate astea, nimeni nu-și asumă răspunderea pentru cazurile de abuz în casele de copii. Și, mai rău, atâtea mii de suflete sunt condamnate să crească în centrele de copii pentru că le este interzis dreptul la o familie L.

  1. Cum s-au desființat centrele de plasament în România?

Simplu! Prin simpla schimbare a plăcuțelor din fața centrelor: Centrul de Plasament devine Centrul de primiri urgente sau Centrul Multifuncțional. Astfel de centre au un alt regim de funcționare, comparativ cu centrele de plasament. Dar nimic nu mă mai șochează în acest demers al autorităților de a lupta împotriva copiilor abandonați sau aflați cu măsura protecției speciale.

  1. Situația tinerilor post-instituționalizați care ajung în centrele de detenție.

Cifrele sunt alarmante și Autoritatea Națională a Penitenciarelor solicită ca informația să rămână strict secretă. E greu să-ți asumi ca stat că politicile promovate în domeniul protecției copilului sunt un real eșec. Voi continua cercetarea în acest domeniu și vă voi prezenta un raport.

  1. Situația copiilor reintegrați în familie.

Am rezerve cu privire la reintegrarea copiilor în familie. Nu cred în reintegrarea copiilor acolo unde a existat abuz. Nu sunt de-acord să reintegrezi un copil în familia abuzatoare. Este mai mult decât un eșec! Reintegrarea unui copil în familia abuzatoare duce la noi și noi abuzuri ale familiei împotriva copilului. Unde e principiul articolului 2 din Legea 272/2004 privind interesul superior al copilului? Vă spun eu. Nicăieri! Suntem țara care nu are curajul să reprezinte, #pebune, interesele copiilor, fie ei abandonați, abuzați sau într-o situație de risc.

O societate coruptă nu-și poate proteja sau reprezenta copiii!

  1. Monitorizarea centrelor de plasament la nivel național.

Tot mai multe cazuri de abuz mi-au fost semnalate și pentru care am solicitat o serie de informații cu privire la mecanismele și modul în care se face monitorizarea acestor centre în Romania. Cine îi protejează pe acești copii cu adevărat și care este rolul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție în materie de control și reprezentare a intereselor copiilor, dacă Direcțiile de Protecția Copilului de la nivelul fiecărui județ le încalcă?

Avem niște instituții de protecția copilului care ne ajută să recitim legea prin extrase de articole acolo unde noi am identificat un abuz și solicităm informații în acest sens. În România, protecția copilului se face cu extrase din legi, însă realitatea e mai mult decât crudă și împotriva interesului superior al copiilor. Această Românie a dezinteresului, a corupției și politizării trebuie să înceteze. Nimic nu e mai important decât reprezentarea și protejarea copiilor noștri, din toate punctele de vedere.

  1. Îngrădirea dreptului de a depune petiții a copiilor abandonați.

Trăim o realitate extrem de tristă, prin care observăm că sistemul de protecția copilului nu reprezintă interesele copiilor așa cum ar trebui. Zeci de copii abandonați mi-au semnalat faptul că instituțiile de protecția copilului le limitează dreptul la petiție, aplicându-se chiar pedepse pentru acest drept.  Cine vorbește, este sancționat prin internare la spitalul de psihiatrie – voilà –  sau chiar închis în izolator. România copiilor este o Românie împotriva interesului lor. 

  1. Situația copiilor aflați cu măsura protecției speciale și încadrați într-o formă de dizabilitate.

Tot mai mulți copii sunt încadrați într-o școală special,ă deși nu au ce căuta acolo, doar pentru faptul că sunt plini de energie sau au tulburări de comportament. Oare se gândește cineva la acești copii? Nu uitați că ei au fost abandonați. Nu poți avea pretenția de la ei să fie îngeri la școală, când se confruntă cu cel mai mare handicap emoțional –  abandonul de familie. Ca să nu mai spun că acești copii nu au parte de terapie. Nu poți salva copii abandonați sedându-i sau transferându-i la școli speciale. Mă întreb unde e interesul superior al copiilor aici!?

  1. Psihoterapie în centrele de plasament la nivel național.

Din informațiile solicitate, am descoperit că tinerii instituționalizați nu au parte de servicii terapeutice. Nu știu dacă conștientizați, însă vă recomand să vă luați timp pentru a vă transpune în rolul unui copil abandonat care are nevoie de dragoste, afecțiune, o simplă îmbrățișare, iar în schimb primește  injurii, pedepse cât cuprinde, s.a. Poate vă întrebați de ce nu se pot integra sau adapta într-un colectiv? E simplu! Nu au beneficiat de servicii terapeutice la cel mai înalt nivel.

Deputatul Iulian Bulai rămâne pentru mine omul care mi-a dat șansa să fac primul pas de reprezentare a copiilor abandonați și, mai mult, mi-a dat libertatea să lupt pentru ca ei să aibă o voce în parlament. Astăzi, contractul nostru încetează pentru că am ales să continui un nou capitol, început în decembrie 2017, alături de domnul senator Vlad Alexandrescu.

CHELTUIELI FINANCIARE: 

Februarie 2017 – Septembrie 2017 – 9760 lei (1220 lei/lună net)

Octombrie 2017 – Martie 2018 – 11226 lei (1871 lei/lună net)

Benzină – 250 lei/lună (de la 1 ianuarie 2018 – 300 lei/lună)

 

Nu uitați să vă iubiți!

Un răspuns la “La raport – Capitolul I”

  1. Virgil Balan spune:

    Important este ceea ce ați reușit să realizați împreună, prin toate acțiunile asumate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.