Recent, am chestionat mai mulți asistenți sociali, educatori și infirmiere din sistemul de protecție a copilului, la nivel național.
Rezultatele sunt cutremurătoare!
Vă redăm câteva dintre declarațiile celor intervievați:
„Nu avem timp să ne ocupăm de micuți. Avem de realizat rapoarte peste rapoarte.” (I. P., asistent social)
„Nu există Protecția Copilului în centrele noastre. Nu a existat vreodată.” (A. N., educator)
„Dacă vrei să faci ceva pentru acești îngeri abandonați, riști să fii sancționat cu reținere din salariu.” (V. C.,educator)
Mărturiile continuă și sunt triste. Mă doare să văd cum, în 2017, vorbim de un sistem care se declară reformat, fiind, de fapt, un sistem care ucide în masă. Este imposibil să mai tolerăm astfel de oameni care, de 27 de ani, trăiesc doar din declarații ieftine și meschine. Actualul sistem de Protecția Copilului e împotriva copilului. Aici nu vorbim doar de copiii abandonați, ci de toți copiii acestei țări, care în definitiv sunt victime ale unui sistem mediocru.
„Marele handicap al sistemului e că nu lucrează cu emoția copiilor. Mă uit și văd cum aceste făpturi sunt victime ale unor programe existente doar pe hârtie.” (Elena, asistent social)
În centrele de copii nu se face terapie . Abandonul e mai mult decât o traumă, iar micuții și tinerii nu beneficiază de vindecare sau de alinare :(. Ne mai întrebăm de ce aceste ființe abandonate nu se pot adapta sau integra în societate? E simplu! Nu s-a lucrat cu ei și nu au fost pregătiți pentru viața de dincolo de granițele instituționalizării.
Aștept ziua în care nu o să mai urlu că nu se face nimic pentru vindecarea rănilor emoționale, ci voi felicita rezultatele acestor terapii. Aștept!…