Cum ne batem joc de copiii abandonați…

De la începutul anului, am realizat un adevărat maraton de vizite ale centrelor de plasament. Și am observat că ele s-au transformat, peste noapte, în centre de primiri urgențe. Sau cel puțin asta e noua lor titulatură, pentru că noi ne-am trezit cu tineri care se aflau aici de mai bine de trei ani, în unele situații chiar și de treisprezece ani.

Dacă vă întrebați de ce suntem atât de uimiți, aflați că ORDINUL nr. 89/27.07.2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat stipulează următoarele:centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat este un serviciu pentru protecţia copilului care are drept misiune asigurarea protecţiei copilului, pe o perioadă determinată de timp, atunci când acesta se află în pericol iminent în propria familie, familia lărgită sau în familia substitutivă.

Cine sunt beneficiarii acestor centre de primiri urgențe? Ghici:

– copilul abuzat de sistem;
– copilul neglijat 
de sistem;
– copilul exploatat prin muncă;
– copilul în/de pe stradă;
– copilul identificat lipsit de supraveghere şi ocrotire părintească;
– copilul abandonat 
de sistem;
– copilul aflat în dificultate.

Vi se pare că treicincișapte sau treisprezece ani sunt perioade determinate de timp? Nu de alta, dar hai să ne gândim la o situație: copilul ajunge în centrul de primiri urgențe la 5 ani și locuiește aici de 13 ani. Numai bine, pentru că la 18 ani trebuie să plece sau este dat afară. Avem cazuri la Bacău, Botoșani, Suceava, Bistrița, Sibiu și în multe alte centre. E peste demnitatea umană!

România a găsit soluția desființării centrelor de plasament prin schimbarea plăcuțelor în centre de primiri urgențe”. Vă rog să-mi spuneți și mie unde e interesul superior al copilului prin schimbarea plăcuțelor? Ne batem joc de aceste ființe. Nu ne pasă! Acest sistem de protecția copilului ucide fiecare speranță a copilului de a crește într-o familie :(.

Până când spectatori? Anul trecut S-AU SINUCIS NOUĂ copii. Am rămas doar spectatori! În centrele de copii din întreaga țară nu există terapeuți, dar nici nu se caută soluții. Cum se urmărește interesul superior al copilului când reprezentanții direcțiilor de protecția copilului de la nivelul fiecărui județ nu fac nimic în salvarea acelui înger?

Mii de copii din centre sunt sub medicamentație psihiatrică sau se află în școli speciale doar pentru că sunt plini de energie. Doamne, în ce Românie trăim? Unde e interesul superior al copilului? Toate astea se întâmplă pentru că-i tratăm pe acești copii ca pe niște obiecte, cifre, hârtii, spuneți-le cum vreți. De fapt, ei există doar ca dosare, nu ca ființe empatice, cu emoție, har și iubire.

Instituționalizarea dezumanizează copilul, transformându-l într-un monstru!

Anul acesta, descopăr că sistemul organizează adevărate petreceri prin care anunță că au desființat centrele de plasament. De fapt, ei au schimbat doar plăcuța centrului cu noua denumire. Mizerabil, inuman, degradant și împotriva oricăror interese ale copiilor abandonați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.