Copiii lui IROD. Sau cum sunt distruse vieți, în mod voit

Pe data de 5 iunie 2019 a avut loc un dialog social. Dialog organizat de Grupul pentru Dialog Social la care au fost invitate să participe organizații din domeniu apărării, promovării și respectării drepturilor copilului.

Tema dezbaterii a fost raportul COPIII LUI IROD și studiul realizat de echipa de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai. Scopul dezbateri a fost identificarea și găsirea soluțiilor la problemele cu care se confruntă sistemul de protecție a copilului din România.

Din nefericire, această dezbatere a scos la lumină viața tristă a sutelor de copii care locuiesc sub protecția statului român, în condiții de teroare fizică, psihică și sexuală.

Încă odată vă mulțumesc pentru faptul că ați venit. Cred că dezbaterea asta este esențială și faptul că s-a organizat de către Grupul pentru Dialog Social… Se încearcă finalizarea acestui memorandum care urmează să fie trimis primului ministru și miniștrilor responsabili, inclusiv ANPDCA. E un lucru foarte bun…., transmite Mădălin Hodor, moderatorul dezbaterii.

Ultimul raport asumat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție,  și alcătuit inclusiv de către UNICEF, finanțat de fapt de către Banca Mondială, este din 2015. Se încheie cu o serie întreagă de recomandări la fiecare capitol. Suntem în 2019 și niciuna din aceste recomandări nu a fost implementată.” (Prof. Univ. Dr. Vlad Alexandrescu),.

Sperăm ca dezbaterea și, implicit, informațiile aduse, să fie încă un semnal de alarmă pentru cei care ar trebui să se îngrijească de soarta acestor copii nevinovați și să se ia, măcar în ultimul ceas, măsurile necesare.

Sunt absolut revoltat, trist și în suferință… de fapt e un amalgam de sentimente deloc plăcute pe care le port după mine, gândindu-mă că nimic nu s-a schimbat în sistemul de protecție a copilului. Am trecut eu însămi prin ororile sistemului și de când l-am părăsit, am luptat neîncetat pentru a schimba lucrurile. Dar, din nefericire, mă lovesc constant de nepăsarea și corupția care rod statul român până la os și a căror efecte se revarsă spre cetățenii lipsiți de apărare ai acestei țări – copiii instituționalizați.

DEZBATERE – GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL – COPIII LUI IROD – 5 IUNIE 2019. CONCLUZII

Vă redau, în continuare, câteva dintre aspectele cele mai importante, dar și dureroase, care s-au discutat la dezbaterea din 5 iunie. Este important să aflăm toți mizeriile care se petrec în sistem. Dacă nici de copiii nevinovați nu le pasă, este lesne de înțeles ce se întâmplă la alte niveluri.

Acum CINCI ani, s-au promis câteva schimbări fundamentale și absolut necesare pentru bunul trai al copiilor abandonați, precum desființarea centrelor de plasament (centre mamut) și înlocuirea lor cu locuințe sociale, unde copiii să beneficieze de o viață asemănătoare celei din sânul unei familii. Până în 2020, ar trebui desființate toate centrele. Ce s-a întâmplat? S-au desființat doar 11, în patru ani și jumătate.

„11, s-au închis 11 centre din 2014 până în prezent. Din 166 au fost închise 11, mai sunt 155, care trebuiesc închise până în decembrie 2020. Ei spun că vor reuși să închidă toate aceste centre. Până la sfârșitul anului vor fi angajați aproximativ 5000 de asistenți maternali. Va fi o integrare abuzivă…, va fi haos. O să vedem ce se va întâmpla până la sfârșitul anului.” (Visinel Balan, consilier parlamentar, voluntar Vocea Copiilor Abandonați).

Până una-alta, situația actuală din centre este groaznică. Pe hârtie și de ochii lumii, copiii au într-adevăr condițiile necesare, inclusiv personal specializat și terapeuți cu care să lucreze. În realitate, situația este dramatică. Copiii sunt neglijați și nu li se permite să spună ce îi deranjează, Dacă este unul care îndrăznește să spună ce îl supără, atunci riscă să fie considerat copil-problemă și eventual tratat medical pentru „comportament necorespunzător.”

„(…) în momentul în care îmi spuneam ce aveam ce aveam pe suflet, încercau să zică: aaaa, gata, tu ești un nebun… Adică, nu știu cum să mă exprim. Pe plan emoțional a fost puternic. Ne descurajau (…) Am zis: hai băăă, mă duc la școală. Asta e singura mea salvare. Și până la urmă, ca să merg în continuare la școală, ei au făcut o chestie, să mă încadreze într-un grad de handicap. Pentru că așa e normal.” (Viorel Iordan, voluntar la Vocea Copiilor Abandonați, fost copil în casele de copii)

„Pentru că ei obțineau mai mulți bani de pe urma ta doar dacă erai încadrat într-un grad de handicap.” (Prof. Univ. Dr. Vlad Alexandrescu).

Din nefericire, abuzurile psihice și fizice asupra copiilor sunt înfăptuite sau trecute sub tăcere chiar de cei care ar trebui să îi ajute pe tineri să trească peste drama abandonului.

Am avut niște colegi în centrul de plasament…, care…, la noi se aplica foarte mult bătaia. Adică violența fizică. Extrem de mul, extrem, extrem…, deci, nici nu-mi pot imagina. Ei încercau să țipe, să se apere cumva…, nu știu cum să mă exprim. Și personalul tot încerca să dea în ei, tot încerca să…. Bun, au dat în ei…, s-au format foarte multe șocuri, traume emoționale… Și-acum îmi aduc aminte când un copil țipa foarte tare, urla extrem de tare că vrea iubire de mamă… La un moment dat anii au trecut și s-au format tot felul de șocuri, traume…, unii dintre ei au început să aibă coșmaruri… Aici a fost o chestie foarte tristă pentru mine. M-a emoționat foarte tare faptul că personalul…, ei deveneau agresivi din cauză…., fiindcă acea violență fizică a fost aplicată când erau mai mici. Nu știu, aici a fost o chestie foarte șocantă și efectiv îi băga, nu știu cum să vă spun…., chestia asta cu…, pastilele. A fost ceva mult mai puternic. Nu știu cum să vă spun. Ei încercau să ne sedeze. Da, ne sedau cu pastile. De fapt, ei, în sufletul lor, sufereau din cauza traumelor, șocurilor….” (Viorel Iordan).

Copiii ajung să nu mai aibă încredere în nimeni, nici măcar în terapeuți. Iată de ce:

Nu au încredere în terapeuți, nu vor terapie. (…) Am întrebat (profesioniștii din centrele de plasament, n.r.) ce părere aveți: Cum ar trebui tratate (dacă cunoașteți că există violență în protecția copilului)/ cum ar trebui să răspundem la această violență? Puțini au fost cei care au spus că astfel de lucruri trebuie raportate. Cam 26% au spus că au raportat astfel de situații. Nu mai știu exact. Toate situațiile de violență trebuie raportate. Nu un sfert din ele. Persoana care se ia în serios ar trebui să raporteze.” (Prof. Univ. Dr. Maria Roth).

Cu toate că abuzurile încep să iasă la iveală din ce în ce mai des, se pare că ne aflăm în fața unui sistem adormit, incapabil să aibă o activitate coerentă. În ciuda rapoartelor și a anchetelor făcute inclusiv de dl senator Vlad Alexandrescu sau de dna prof. univ. Rodica Roth, în ciuda tuturor recomandărilor oferite, a soluțiilor care pot fi aplicate imediat, situația se prezintă la fel de sumbră.

„Copiii trăiesc în aceeași viață în continuare. Abuzurile pe care le-am documentat sunt din ultimul an, foarte multe lucruri sunt ascunse în acest sistem. Sunt centre care nu mi-au dat voie să intru, deloc. Sunt centre în care am intrat odată, am cerut să intru și a doua oară pentru a sta de vorbă cu copiii care au fost ascunși prima dată când am intrat și nu i-am putut găsi, mi s-a oferit accesul.

Am avut povești de abuzuri în asistență maternală. Am sesizat DGASPC-ul de județ, mi s-a spus că copiii au fost luați din asistența maternală și nu li s-a mai încredințat niciun copil în locul lor, ca măsură de pedeapsă. Am telefonat la primăria comunei și am aflat că persoanele respective au primit alți copii, dar acei copii au fost retrași în momentul în care am făcut eu sesizare. (…) Există o complicitate uriașă în sistem. Ea se bazează în bună parte pe corupție, se bazează și pe o insensibilitate.” (Vlad Alexandrescu)

Lucrurile se prezintă așa cum o vedeți. Realitatea nu poate fi schimbată și nici trecutul, de altfel. Eu voi continua, alături de dl Vlad Alexandrescu și de cei care ni se alătură sau vor să ni se alăture să schimbăm sistemul putred în care sunt nevoiți să crească mii de copii. Sper în continuare într-un viitor mai bun pentru societatea românească și pentru copiii ei. Îmi doresc să ne trezim toți din visarea care ne-a cuprins și să ne uităm și la cel de lângă noi. Să acționăm și să pedepsim comportamentele celor care nu își îndeplinesc obligațiile așa cum trebuie. Mă refer, desigur, la clasa politică și la toți cei complici la distrugerea voită a destinelor unor tineri nevinovați.

De regulă, sistemul are tactici foarte bune de acoperirea mizeriei. Vă dau un exemplu: a fost un copil care a primit electroșocuri, un copil cu dizabilități, cu autism, care a primit electroșocuri acum câteva luni, la Oradea, într-un liceu pentru copii cu nevoi speciale. Am fost sesizat de părinți. Am făcut imediat plângere la ministerul educației, la DGASPC. Au fost filmați șeful DGASPC- ului cu prefectul în mare conferință, în birou și s-a astupat tot cazul. Am primit fotografii, am primit filmări video, le-am trimis pe toate la parchet… S-a mușamalizat. Am pus pe facebook, au fost preluate…. E adevărat că ministrul educației a schimbat directorul liceului.” (Vlad Alexandrescu).

În concluzie, rezonez cu colegul meu Andreas Novacovici, președintele Consiliul Tinerilor Instituționalizați (fost tânăr instituționalizat): „ statul român se joacă de-a viața și moartea” cu noi toți, dar mai ales cu cei lipsiți de apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.