#AmReușit cu Rupi Gabor

„Băi, a fost foarte greu. A trebuit să plec cu hainele, și nu aveam multe haine. Aveam două pungi de gunoi. Așa am plecat din cămin și nu știam unde să plec… M-am dus în gară. Când am văzut toți boschetarii și aurolacii am spus că viața mea nu e asta. M-am dus în parcul central de lângă primăria Brașov, am stat acolo timp de 3 luni de zile…. Era luna lui ianuarie, februarie. Mi-am pus cartoane pe bancă, îmi băgam hainele în boscheți. Mi-am zis: Dimineață merg la școală după-amiază merg la muncă…” Așa începe povestea de succes a omului care a reușit. Deși dormea pe bancă într-un parc din centrul Brașovului, la – 10 grade, nu a renunțat la școală și mai mergea și la muncă. Imaginea persoanelor fără adăpost din gara Brașov la înspăimântat, la motivat să accepte că poate reuși cu un sacrificiu… 3 luni sub cerul liber. Voința, determinarea și educația au contribuit la reușita lui Rupi.

#AmReușit este campania-portavoce a acestor copii, șansa lor de a-și spune povestea, de a vorbi despre traumele cauzate de un sistem defect, de a-i încuraja pe cei 18 000 de copii care încă suferă între pereții centrelor de plasament, și, mai ales, de a atrage atenția celor care au puterea să schimbe lucrurile. O campanie realizată de Vocea Copiilor Abandonați în parteneriat cu Consiliul Tinerilor Instituționalizați și Pac Pac Studios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.