Cu toţii aveau în comun sensibilitatea şi ruşinea de a fi „de la cămin”. Sper ca imaginea centrelor mamut de dinainte de 1989 să rămână cât mai curând un coşmar pentru care statul român să-şi ceară scuze public, nu o realitate în care din păcate încă mai copilăresc câteva miii de suflete.

Orfanii României sunt înainte de toate oameni iar acești oamenii au dreptul la o viață cu demnitate, un trai decent și o integrare în societate asigurată de către toată societatea prin structurile ei de organizare pe care aceasta le are.

Nu știu dacă vreun fapt al vieții mele mă îndreptățește să dau lecții de viață cuiva, să-mi cosmetizez viața precum fac unii cu biografiile lor. Nu sunt nici mai bun, nici mai inteligent și nici mai talentat decât vreun alt om care a trecut prin experiența orfelinatului. A respecta drepturile copilului este o obligaţie. A lupta pentru respectarea lor este destin.

În munca mea de activist, sunt motivat de furie. Furia că există discriminare sistemică împotriva romilor, persoanelor LGBT, femeilor, persoanelor cu abilităţi diferite, săracilor, lucrătoarelor sexuale şi a altor categorii care trebuie să supravieţuiască într-o societate clasistă, sexistă, homofobă, transfobă şi rasistă.